Niculitelul, ca multe dintre asezarile dobrogene, pare un loc uitat de lume, cu oameni ale caror chipuri brazdate de arsita si vânt ascund, dincolo de asprimea locului, taine stiute doar de ei, si pe care când si când ploaia, vântul ori te miri ce întâmplare nastrusnica le scoate la iveala. Asa s-a întâmplat si în primavara anului 1971, când apele ploilor, în scurgerea lor de pe dealul Piatra Rosie, au spalat pamântul unei stradute din NV comunei, în locul numit de sateni "la placinta", scotând la iveala o portiune a unei bolti în care câtiva curiosi s-au si repezit cu târnacopul, crezând ca au de-a face cu cine stie ce comori din aur si pietre pretioase îngropate acolo. Mare le-a fost mirarea când au vazut ca în interior nu se aflau decât oseminte! Sapaturile arheologice au adus la lumina o cripta care adapostea moastele a patru sfinti mucenici, primele descoperite pe teritoriul tarii noastre. Inscriptiile în limba greaca din interiorul criptei atesta astazi moastele a patru martiri pentru Hristos: Zoticos, Attalos, Kamasis si Philippos. La doi ani de la descoperirea lor, Sinodul Bisericii Ortodoxe a decis ca moastele celor patru sa fie depuse în patru racle, la Manastirea Cocos din apropiere.