Veneția - Bazilica San Marco

Basilica Sfantul Marcu (in italiana - Basilica San Marco) este cea mai cunoscuta si mareata dintre bisericile Venetiei, cat si unul dintre cele mai elocvente exemple de arhitectura bizantina. Basilica San Marco din Venetia, inchinata Sfantului Apostol Marcu, cunoscuta si sub denumirea de "Domul din Venetia", este catedrala patriarhala din Venetia, Italia.Datorita infatisarii sale opulente, a mozaicurilor bizantine aurite cat si a statuilor sale ca simbol al prosperitatii si fortei venetiene din secolul al XI-lea, basilica San Marco a fost supranumita pe drept cuvant si "Chiesa d'Oro", adica "Biserica de Aur".

Prima biserica ridicata pe actualul teritoriu al basilicii a fost o cladire temporara atasata Palatului Dogilor, ridicata in anul 828, cand negustorii venetieni au achizitionat din Alexandria presupusele moaste ale Sfantului Apostol si Evanghelist Marcu.Aceasta biserica initiala a fost inlocuita cu o alta in anul 832. Noua biserica a disparut intr-un incendiu al rebelilor din anul 976, fiind mai apoi rezidita in anul 978. Extinderea acesteia in anul 1063 a dus la formarea bazelor si conturarea limitelor actualei basilici.

Venetienii n-au procedat altfel atunci cand, luandu-se la intrecere cu rivalii lor din Aquileia, Pisa si Verona, care isi construiau catedrale noi, s-au hotarat pe la inceputul anilor 1060-1063, sub dogele Domenico Contarini (1042-1071), sa rezideasca Biserica San Marco, vatamata de un incendiu, in anul 976. Lucrarile, incepute pe la anul 1063, au continuat sub Domenico Selvo (1071-1084) si s-au terminat sub Vitale Falier (1086-1096).

 Privire dinspre Campanila

 Interiorul

 Mozaic aurit

Cei patru cai de bronz

Planul a ramas acela de cruce greaca libera cu cinci cupole, care fusese aplicat inca din secolul al IX-lea dupa modelul intalnit la Biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol. Dar de data aceasta el a fost tratat cu mai mare amploare. Cupolele au fost construite din caramizi si nu din lemn.

Basilica Sfantul Marcu din Venetia a fost sfintita in anul 1094, in acelasi an in care moastele Sfantului Apostol si Evanghelist Marcu se crede ca au fost redescoperite intr-unul dintre pilastri, de catre Vitale Falier, doge in acel moment. Cripta de atunci a pastrat moastele sfantului Marcu pana in anul 1811.Lucrarile de curatire efectuate in 1881 au ingaduit sa se observe ca in spatele colonadelor de la vest, ridicate intre mijlocul secolului al XIII-lea si sfarsitul celui de-al XV-lea, se ascunde o fatada cu doua etaje, cu firide in partea de jos si cu arcade in cea de sus, dupa un tip binecunoscut la Constantinopol.

De asemenea, absida cu zonele sale suprapuse de arcade si de firide aminteste absida bisericilor din capitala. Nu este de mirare. Era epoca in care, in fata primejdiilor comune, relatiile intre Bizant si Venetia erau stranse. Dogele Domenico Selvo, caruia imparatul ii conferise titlul de proto-proedru, o luase de sotie pe Teodora, sora lui Mihail al VII-lea Ducas. Influenta Italiei se vadeste in tehnica arhitecturala cu caramizile sale mai groase si mortarul mai fin decat in Bizant.Basilica este sub forma de cruce bizantina incadrata intr-un patrat. Fiecare brat al crucii formand un dom in sine. Basilica Sfantului Marcu este fidela arhitecturii Bisericii Sfintilor Apostoli, ridicata de Justinian in Constantinopol. Locul special amenajat pentru cor este situat deasupra unei cripte. Planul interiorului prezinta mai multe nave - trei nave longitudinale si alte trei transversale.

Deasupra inaltului altar se afla un baldachin asezat pe coloane decorate cu basoreliefuri apartinand secolului al XI-lea. Capodopera ce o constituie altarul formeaza Pala d'Oro, adica "Peretele de Aur". Mai exact, altarul acesteia este o opera bizantina in metal realizata in anul 1105, cu scopul de a constitui fatada absidei ce detine altarul. In spatele inaltului altar se afla un alt altar prezentand de asta data, ca elemente particulare, coloane de alabastru.Mozaicurile sunt realizate din bucatele de aur, bronz si o mare varietate de pietre. Mozaicurile din nartex infatiseaza scene vechi testamentare, alaturi de o frumoase serie ce prezinta zilele creatiei in domul din partea dreapta a basilicii.

In interiorul basilicii, temele nou testamentare sunt infatisate sub o puternica influenta bizantina - domul central il infatiseaza pe Hristos Pantocrator si Inaltarea Acestuia la cer. Aceste mozaicuri sunt formate din bucatele de dimensiuni reduse - aproximativ jumatate de centimetru fiecare bucatica componenta.Caii Sfantului Marcu au fost asezati deasupra intrarii in basilica cu acelasi nume in anul 1254. Acestia dateaza din antichitatea clasica. Dupa unii cercetatori, acesti cai au fost folositi initial spre impodobirea Arcului lui Traian. Caii au fost infatisati de-alungul hipodromului din Constantinopol, iar in anul 1204, dogele Enrico Dandolo i-a trimis inapoi in Venetia. Mai apoi au fost luati de Napoleon in aul 1797 si readusi inapoi in anul 1815. Dupa acest an, statuile celebre au ramas deasupra intrarii in basilica pana in anul 1990, cand au fost luati si asezati intr-o sala de muzeu. Caii actuali de pe fatada basilicii sunt doar niste copii fidele din bronz.

Bratislava - orasul vechi

Dincolo de ţiglele culcate pe zidurile joase care împrejmuiesc parcul castelului, acoperişurile abrupte ale oraşului vechi se aglomerează peste străduţele oraşului. Printre crengi răsfirate, se vede Catedrala Sf. Martin, cu al ei turn ascuţit pe care a fost aşezată o replică aurită a coroanei Sf. Ştefan. Terminată în 1452, biserica a fost locul încoronării a 11 regi ai Ungariei şi a 8 regine, între anii 1563-1830, iar de importanţa acestor evenimente aminteşte tocmai mica bijuterie din vîrf.
Pornind din faţa Catedralei, traseul turistic urmează Str.Ventúrska Michalská, pe lângă Academia de Arte Frumoase până sub bolta Porţii Sfântului Mihai, singura poartă medievală (secolul 14) ce a rezistat timpului. În câţiva paşi, după ce ocoleşti Biserica Franciscană, cea mai veche din oraş (1297), ajungi în Piaţa Principală, Hlavné Námestie, centrul nobil al Bratislavei.
Palate înalte, Biserica Iezuită, Primăria veche şi case particulare dau conturul medieval al careului pieţei, cândva inima târgului forfotind de târgoveţi şi cavaleri. Fiecare bancă înţepenită în pavajul centrului, pe latura stânga a fântânii arteziene, poartă o tăbliţă metalică cu inscripţii ce vorbesc despre câte o personalitate locală. Terasele romantice se luptă pentru supremaţie în piaţă cu micile căsuţe ale vânzătorilor de suveniruri şi dulciuri.

Viena - Rathaus (Primaria)

Primaria din Viena este una dintre cele mai frumoase cladiri din multitudinea de frumuseti arhitecturale pe care le are acest oras. Proiectata de arhitectul Friedrich Schmidt, cladirea a fost inaltata intre anii 1872 si 1883. Arhitectura de pe Bulevardul Ring este foarte variata din punct de vedere al stilurilor arhitectonice folosite si incarcata de istorie; de-a lungul timpului aceasta imbinare a devenit un stil arhitectonic in felul sau. Cu toate acestea, pentru cladirea primariei, arhitectul a folosit un singur stil dintr-o epoca aparte.

Primaria din Viena

Primaria a fost contruita in stil gotic, cu un turn asemanator cu cel al catedralelor gotice. Epoca gotica a coincis cu dezvoltarea accelerata a oraselor si cu aparitia unei clase sociale numita burghezie urbana. In varful turnului se afla statuia unui om cunoscuta sub numele de Rathausmann, unul dintre simbolurile Vienei. Statuia celui ce vegheaza asupra Vienei are o inaltime de 5.4 m (3.4 m fara steagul pe care il poarta) si cantareste 650 de kilograme. Statuia acestui cavaler medieval a fost modelata pe armura Imparatului Maximilian I. O sfera ce cantareste peste 800 de kg si care actioneaza ca un fel de contragreutate, ajuta statuia sa ramana in picioare chiar si in conditii de vant puternic sau furtuna. In 1985 un atelier din Viena a fost contractat pentru restaurarea statuii Rathausmann. Ca o surpriza la sfarsitul lucrarilor de restaurare, mesterii atelierului au prezentat o replica exacta a statuii care poate fi vazuta in Rathauspark, parcul din fata Primariei.

Astazi cladirea Primariei din Viena este sediul central al administratiei municipale a orasului si peste 2000 de oameni lucreaza aici. Vizitatorii vor fi impresionati de salile impozante ale primariei care destul de des asigura un cadru placut pentru diverse evenimente cum ar fi: conferinte de presa, concerte sau baluri.

Zurich - orasul vechi

Orașul Vechi se întinde pe ambele maluri ale râului Limmat, care curge de la lac, care rulează spre inceput la nord și apoi transformă treptat într-o curbă spre vest. Centrul geografic (și istoric), al orașului este Lindenhof, un mic deal natural pe malul de vest al Limmat, la aproximativ 700 de metri nord de unde problemele râului de la Lacul Zürich. Astăzi, orașul se întinde încorporat oarecum dincolo de limitele naturale hidrografic de dealuri și include unele cartiere spre nord-est, în Valea Glatt (în germană: Glattal) și la nord în Valea Limmat (în germană: Limmattal). Cu toate acestea, limitele orașului vechi sunt ușor de recunoscut de către canalul Schanzengraben. Acest curs artificial a fost folosit pentru construirea unei a treia fortarete in sec XVII – XVIII. Zürich este situat la 408 m deasupra nivelului mării, in partea mai joasa (nordica) a Lacul Zürich (Zürichsee) aproximativ 30 km la nord de Alpi, amplasat între dealuri împădurite la vest și est.

Bremen - Piata

 Piața din Bremen este situată în centrul orașului hanseatic, fiind unul dintre cele mai vechi locuri publice ale orașului. Se întinde pe o suprafață de 3.484 m², aflându-se la intersecția a cinci străzi, dintre care unele o leagă de alte două piețe. Astăzi, în incinta pieței nu mai au loc târguri, excepție făcând Crăciunul sau unele zile festive, când se organizează o zonă comercială volantă de unde se pot cumpăra dulciuri, mâncăruri tradiționale sau băuturi. Piața este mărginită de clădirea primăriei orașului Bremen, Domul și Casa cetățenilor.

Bremen

Landul german federal Brema (în germană: Bremen), cu denumirea oficială „Orașul Liber și Hanseatic Brema” (Freie Hansestadt Bremen), este unul din cele trei state-oraș cu statut de land din Germania, alături de Berlin și Hamburg. Tot Brema se mai numește și unul din cele două orașe constituente ale landului Brema.
Landul Brema este situat în nord-vestul Germaniei. Este cel mai mic dintre cele 16 landuri ale țării. Este format din două orașe: orașul Brema propriu-zis și orașul Bremerhaven, care se află la circa 60 km depărtare unul de altul. Amândouă sunt localizate pe cursul inferior al râului Weser. Bremerhaven este situat în aval și servește drept port la Marea Nordului (numele lui înseamnă "Portul orașului Brema"). Fiecare oraș în parte este înconjurat complet de landul Saxonia Inferioară.

Primăria și Statuia lui Roland din Brema au fost înscrise în anul 2004 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Statuia simbolizează primirea statutului de oraș.

Munchen - Marienplatz

 Marienplatz (Piața Maria), numită după coloana cu statuia Fecioara Maria din centrul pieței, cu noua și vechea primărie, atrăgătoare prin turnurile lor, în turnul principal al primăriei noi fiind adăpostit mecanismul cu statuete și clopoței (Rathaus-Glockenspiel), un ceas ornat care mișcă figurine care reprezintă scene medievale și este acționat la anumite ore.

Riga Art Nouveau

Oricum, in pragul secolului XX, arhitectura Rigai este puternic influentata de miscarea modernista ce facea furori in capitalele Europei apusene: Jugendstil, ori Art-Nouveau. Prin urmare, multi dintre artistii locali - in mare majoritate germani baltici - prefera reintoarcerea imagistica la perioada medievala ori renascentista prezenta in Germania. Altii prefera bombasticul si abundenta detaliilor pe fatade - in mare parte oameni de afaceri din Imperiul Tarist. Si nu in ultimul rand, sunt artistii locali - deocamdata intr-o postura minoritara - a caror proiecte se inspira din arhitectura locala bastinasa, letona. Cea din urma miscare a fost cunoscuta sub numele de Art-Nouveau-ul National, si a fost demarata de arhitectii finlandezi din perioada Imperiului Tarist.

Din punct de vedere arhitectonic, Riga este o mixtura medievala (tipic germanica), clasica (eclectica), Art-Nouveau (pana pe la 1914), functionalista (intre cele doua razboaie), stalinista (luand in considerare [re]constructiile de dupa 1945), realist-socialista (cu ameliorari treptate pana prin 1990).