Istanbul - Sfanta Sofia

Sfânta Sofia (din greacă Αγια Σοφια, Aghia Sophia, "Sfânta Înțelepciune") a fost catedrala Patriarhiei de Constantinopol, apoi moschee, astăzi muzeu în Istanbul, Turcia.
Prima biserică (basilica) de pe acest loc a fost construită de Constantin cel Mare, în 325 dar a ars într-un incendiu în anul 404. Reconstruită de Theodosiu al II-lea în 415, biserica a fost din nou arsă, în timpul Răscoalei Nika din 532. Clădirea și-a primit forma finală în 537 sub împăratul Iustinian I. Era foarte importantă pentru Ortodoxismul timpuriu și pentru Imperiul Bizantin, fiind primul exemplu de arhitectură bizantină. Interiorul său decorat cu mozaice, coloanele de marmură și acoperișul sunt de o mare importanță artistică. Templul însuși era atât de bine decorat artistic încât se crede că Iustinian ar fi zis Νενίκηκά σε Σολομών (Solomon, te-am depășit!). Sfânta Sofia este de fapt o basilică cu cupolă; planul bazei fiind tot cel basilical.
Pe dinafară are aspectul unui dreptunghi (aproape patrat de 77 x 71,70m). În față are un atrium, un exonartex și un nartex de mici proporții față de restul clădirii. Interiorul e împărțit într-o navă centrală, mai mare, și alte două laterale mai mici, peste care se ridică galeriile în două etaje. Atenția e atrasă de marea cupolă centrală de deasupra navei centrale, încadrată de două semi cupole, și șase cupole mai mici. Cupola centrală e o adevărată minune arhitectonică, atât prin mărimea ei (diametrul de 31 m), cât și înălțimea la care e ridicată (54m), datorită căreia pare suspendată în văzduh, luminată de cele 40 ferestre de la baza ei. Catedrala era o construcție remarcabilă, domul este unul dintre cele mai mari, cu doar câțiva centimetri mai mic decât domul Pantheonului.
Se spune că slujbele ținute în Sfânta Sofia erau atât de grandioase încât participarea la una din aceste slujbe a determinat delegația cneazului Vladimir I să opteze pentru creștinarea rușilor de către Patriarhia de Constantinopol.
Ultima ceremonie creștină a fost ținută la data de 29 august 1453. În prezent oficialități ale Patriarhiei Ecumenice și ale Sfântului Scaun întreprind demersuri pentru restituirea Sfintei Sofia către Biserica Ortodoxă.
Sultanul Mahomed, cuceritorul Constantinopolului a dat ordin ca Sfânta Sofia să fie transformată în moschee. Legenda spune că pe unul din pereții albi s-a păstrat amprenta palmei pline de sânge a sultanului.

Istanbul - Moscheea Albastra

Moscheea Albastră din Istambul sau Moscheea imperială Sultanahmet (turcă: Sultanahmet Camii) este cea mai mare moschee din Istambul și moscheea națională a Turciei.Moscheea Albastră din Istanbul a fost construită între anii 1609 și 1616, în timpul domniei sultanului Ahmed I, de către arhitectul Mehmet Ağa, format la școala arhitectului Sinan, cel mai renumit arhitect al Turciei.Ahmed I a decis construirea clădirii din dorința de a ridica în Istanbul o moschee care să îi poarte numele, dar și care să concureze sau chiar să depășească în măreție cea mai importantă moschee din oraș la acea vreme, Hagia Sophia . Se pare că dorința de reușită a sultanului era atât de mare încât a și ordonat execuția un arhitect înainte de a îi acorda lui Mehmet Ağa responsabilitatea proiectului .
Moscheea imperială Sultanahmet, cunoscută în toată lumea ca Moscheea Albastră din Istanbul, datorită celor aproximativ 21.000 de panouri interioare de faianță în majoritate de culoare bleu, este impresionantă prin mărime. Astfel, clădirea are o capacitate de 10.000 de persoane, are 260 de ferestre, și adăpostește o școală religioasă, un spital, un caravanserai și o cantină gratuită.
Ridicată la începutul secolului al XVII-lea, Moscheea Albastră este considerată ultima mare clădire aparținând ca stil arhitectural clasicismului otoman.

Istanbul

Istanbul, numit în antichitatea greacă Byzantion, apoi, după anul 330 d.Hr., Constantinopol — în greacă Κωνσταντινούπολισ, a fost capitală a Imperiului Roman, pentru două scurte perioade dintre anii 324-395, a Imperiului Roman de Răsărit, denumit și Imperiul Bizantin de istoriografia umanistă, între 395-1204, a Imperiului latin din Orient, între 1204-1261, apoi din nou a Imperiul Bizantin refăcut, între 1261-1453 și a Imperiului Otoman până la proclamarea Republicii Turcia, la 13 octombrie 1923. Imperiul Roman de Răsărit a început a fi numit Imperiul Bizantin începând din sec. al 16-lea prin inițiativa istoricului umanist Hieronymus Wolf. Intemeietorul legendar a fost un anume Byzas din orașul Megara, iar atunci când Constantin I-ul cel Mare a trasat limitele viitoarei sale capitale a cuprins o arie tot șapte coline ca și în cazul Roma. Turcii au construit pe fiecare câte colină o moschee istorică. Istanbul este cea mai mare concentrare urbană a Turciei și singurul megalopolis din lume întins pe două continente. În vechile texte românești, orașul era numit Țarigrad, Stanbul, Stambul, Înalta Poartă sau Poarta^[3].Oficial fosta capital[ a primit denumirea turcă de Istanbul la 28 martie 1930, până atunci păstrându-și pe plan internaținal numele de antic și tradițional de Constantinopol.

Cu o populație de peste 18,8 miloane Istanbulul este un megalopolis, precum și principalul centru financiar, comercial și cultural al Turciei. Se întinde peste 27 de districte din cele 39 ale provinciei cu același nume, fiind una dintre cele mai mari metropole din lume. Este capitala economică a Turciei și prefectura provinciei cu acelaș nume. Partea europeană se află situată în regiunea istorică Tracia iar cea asiatică în Anatolia. Poartă numele oficial de Istanbul din 28 martie 1928. Alături de Atena și Roma, Constantinopol-ul, adică Istanbul-ul se clasează printre cele mai venerabile capitale ale Europei. El a fost înscris pe lista patrimoniului mondial al UNESCO începând cu anul 1985. Asemănător cu Constantinopol-ul în evul mediu, astăzi Istanbul este cea mai mare aglomerare umană as Europei.

În anul 2010 metropola este declarată una din cele trei Capitale Europeene ale Culturii, celelalte două capitale culturale din 2010 fiind Pécs, Ungaria, și Essen, Germania.

Tallinn orasul vechi

Orașul, cunoscut înainte sub numele de Reval, a aparținut succesiv Ordinului Teutonic, care a ridicat aici fortificații, Danemarcei, Suediei, Rusiei, apoi a devenit capitala Estoniei în 1918. Ocupat de URSS în 1940, de Germani în 1941, apoi din nou de URSS din 1945 în 1991. A fost foarte prosper de-a lungul istoriei, datorită poziției strategice pe care o are la Marea Baltică. Pentru o lungă perioadă de timp, și indiferent de stăpânirile politice, Tallinn a fost unul din orașele fruntașe ale Ligii Hanseatice, fiind simultan și un centru important al comerțului cu sare în Evul Mediu.
Din 1991 încoace, Tallinn s-a extins foarte mult, iar azi zona metropolitană cuprinde și localitățile Aegviidu și Paldiski. Zonele din afara orașului vechi s-au dezvoltat, devenind cartiere moderne.
Tallinn este recunoscut în ziua de astăzi ca centrul tehnologic și de software al republicilor baltice. Cel de-al 47-lea concurs muzical al Euroviziunii a avut loc la Tallinn în ziua de 25 mai 2002.
Centrul istoric din Tallinn a fost înscris în anul 1997 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Tallin - Catedrala Aleksandr Nevsky

Catedrala Alexander Nevsky este o catedrala ortodoxa din Tallinn Estonia. A fost construita de Mihail Preobrajenschi într-un stil tipic rusesc între 1894 şi 1900, în perioada în care ţara a fost parte a Imperiului Rus. Este dedicată Sfântului Alexandru Nevski , care în 1242 a câştigat bătălia de pe gheaţă pe lacul Peipus , astăzi in Estonia .

Catedrala Alexander Nevsky ocupa dealul Toompea locul in care folclorul estonspune ca este mormantul eroului Kalevipoeg. Catedrala a fost construita in sec.19-lea in plin proces de rusificare şi a fost atât de detestata de mulţi estoni ca un simbol al opresiunii că autorităţile estoniene au programat catedrala pentru demolare în 1924, dar decizia nu a fost niciodată pusa în aplicare din cauza lipsei de fonduri şi a dificultatilor de daramare a clădirii masive. Biserica a fost restaurata meticulos dupa ce Estonia si-a recâştigat independenţa faţă de Uniunea Sovietică în 1991.

Tallin

Orașul, cunoscut înainte sub numele de Reval, a aparținut succesiv Ordinului Teutonic, care a ridicat aici fortificații, Danemarcei, Suediei, Rusiei, apoi a devenit capitala Estoniei în 1918. Ocupat de URSS în 1940, de Germani în 1941, apoi din nou de URSS din 1945 în 1991. A fost foarte prosper de-a lungul istoriei, datorită poziției strategice pe care o are la Marea Baltică. Pentru o lungă perioadă de timp, și indiferent de stăpânirile politice, Tallinn a fost unul din orașele fruntașe ale Ligii Hanseatice, fiind simultan și un centru important al comerțului cu sare în Evul Mediu.

Din 1991 încoace, Tallinn s-a extins foarte mult, iar azi zona metropolitană cuprinde și localitățile Aegviidu și Paldiski. Zonele din afara orașului vechi s-au dezvoltat, devenind cartiere moderne.

Centrul istoric din Tallinn a fost înscris în anul 1997 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Helsinki - Suomenlinna

Suomenlinna (mai demult numită Viapori, în limba suedeză Sveaborg) este o fortificaţie construită la mijlocul secolului XVIII pe mai multe insule de lângă Helsinki, Finlanda. Este denumită şi „Gibraltarul Nordului”. Fortificaţia a fost înscrisă în anul 1991 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Odată cea mai importantă fortăreaţă a Balticii, Suomenlinna, astăzi un punct de atracţie turistic, este aşezată în largul coastei oraşului Helsinki, accesibilă uşor cu feribotul prin intermediul curselor zilnice regulate operate de către compania de transport în comun din Helsinki.

Helsinki - Catedrala Ortodoxa Uspenski

Catedrala Uspenski este o catedrala ortodoxa aflata in orasul Helsinki, aflat in Finlanda. Aceasta este inchinata Adormirii Maicii Domnului. Legat de hramul acesteia este legat si numele ce il poarta. Numele catedralei vine de la cuvantul rusesc "uspenie", care inseamna "Adormirea".

Uspenski este cea mai mare catedrala din Biserica finlandeza a diocezei de Helsinki, si cea mai larga biserica ortodoxa din Europa de Vest.

Catedrala Uspenski a fost construita intre anii 1862 si 1868, dupa schitele si proiectul arhitectului rus Alexey Gornostaev (1808-1862). Acesta nu si-a vazut proiectul devenit realitate deoarece a murit inainte de finalizarea acestuia.

Catedrala este asezata pe un deal aflat in peninsula Katajanokka, loc de unde se vede intregul oras. In spatele catedralei se afla o placa comemorativa in cinstea tarului Alexandru al II-lea al Rusiei, care a fost conducatorul Marelui Ducat al Finlandei in timpul ridicarii acesteia - ridicarea catedralei.

Helsinki - Catedrala Luterană Sf.Nikolai

Catedrala Luterană Sf.Nikolai – Aceasta clădire albă ce domină piaţa Senatului este simbolul neoficial al oraşului. Bazată pe planurile lui Carl Ludvig Engel si terminată in 1852, catedrala a fost renovată recent.

Helsinki

Helsinki sau Helsingfors (în suedeză) este capitala Finlandei şi are ceva dintr-o metropolă internaţională. Oraşul fondat în 1550, este capitală a Finlandei din 1812. Populaţia oraşului este de peste 500.000 locuitori, dar aria metropolitană a Helsinkiului are o populaţie de 1,2 milioane cuprinzând, printre altele şi oraşele satelit Espoo, Vantaa şi Kauniainen.

Helsinki a fost fondat în 1550 de Regele Gustav Vasa al Suediei, ca un punct de comerţ care avea să rivalizeze cu Talin din nordul Estoniei. În 1809, Finlanda a fost anexată la Rusia în urma unui război, iar capitala Finlandei s-a mutat de la Turku la Helsinki (1812). Ţarul a simţit că Marele Ducat al Finlandei avea nevoie de o capitală de mari proporţii. Doi arhitecteţi, Johan Albrecht Ehrenström de origine finlandeză şi Carl Ludwig Engel din Germania, au primit sarcina de a reconstrui centrul oraşului în stilul imperiului, cum se vede şi astăzi împrejurul Catedralei Evanghelico-Luterane, lucrările fiind încheiate în 1852.

Turku

Turku (Åbo în suedeza) este al doilea port ca și mărime al Finlandei și al cincelea oraș, tot ca mărime, cu o populație de 176.000 de locuitori. A fost fondat în anul 1229 și este situat în vestul Finlandei, la gura râului Aura.

Turku este un port foarte important pentru că este poziționat aproape de Suedia și Germania, țări cu care Finlanda are relații importante de comerț. Turku este și un port important de pasageri, cu multe rute de vapoare circulând între Turku și Stockholm. Ruta Turku-Stockholm este cea mai frecventată rută internațională din Finlanda.

Turku (pronunţie finlandeză: Turku] Swedish : Åbo [ˈoːbu] ; suedeză : Abo [o ː bu] i este un oraş situat pe coasta de sud-vest a Finlandei , la gura de vărsare a râului Aura . Se crede că Turku a fost fondat la sfârşitul secolului al 13-lea, ceea ce-l face cel mai vechi oras din Finlanda. Turku a devenit rapid cel mai important oraş în Finlanda şi a păstrat acest statut de sute de ani, până cand Finlanda a devenit parte din Imperiul Rus în 1809 şi capitala Marelui Ducat al Finlandei a fost transferata la Helsinki în 1812. După aceea Turku a continuat să fie cel mai populat oraş din Finlanda, până la sfârşitul anului 1840. Astăzi Turku rămâne un capital regionale şi este o importantă locaţie pentru afaceri şi de cultură.

Pe parcursul anului 2011 din Turku a fost desemnat pentru a fi Capitala Europeană a Culturii , împreună cu Tallinn , capitala Estoniei .

Este al cincilea oras în Finlanda ca populaţie. Oraşul este oficial bilingv cu 5,2 la sută din populaţia sa vorbitori de limba suedeză .

Turku - Castelul Turku

Castelul Turku ( Finlanda : Linna Turun, suedeză : Abo Slott) este un monument de istorie finlandez situat în oraşul Turku în Finlanda. Împreună cu Catedrala din Turku , castelul este una din cele mai vechi clădiri încă în uz în Finlanda. Castelul este cea mai mare cladire medievala supravieţuitoare din Finlanda, şi unul dintre castele medievale care au supravieţuit din Scandinavia .
Construirea castelului a inceput pe la aproximativ 1280 . Suedezii au cuceritorit Finlanda, si au folosit castelul ca cetate . În următoarele două secole a fost întărit şi spaţii de locuit au fost adăugate. Castelul a servit ca un bastion şi ca centru administrativ al Finlandei suedeze. Cea mai mare parte a castelului a fost extinsa considerabil în secolul 16 , după ce Gustav Vasa a urcat pe tronul suedez şi fiul său Ioan a condus administraţia finlandeză. De atunci, nici o parte a castelului nu a fost adaugata sau sa extinsa, doar reparata.
Semnificatia ca centru cetate de apărare şi administrativ a variat în funcţie de situaţia politică. Doar o singură dată castelul a jucat un ro important în apărarea regatului. Acest lucru a fost atunci când rusii invadatori din Novgorod au distrus Turku în 1318 . Pe de altă parte, el a jucat deseori un rol important în lupte interne pentru putere în Suedia-Finlanda şi Uniunea Kalmar . Castelul a pierdut statutul său de centru administrativ în secolul 17.
Când războiul finlandez a început în 1808, castelul a fost folosit de marina rusă şi predat autorităţilor finlandeze după ce ţara a capatat statutul autonom în cadrul Imperiului Rus câteva decenii mai târziu. Turku Historical Museum a fost fondat în 1881 si a ocupat la inceput o parte din castel iar apoitot castelul.
Renovarea castelului, care a început înainte de al doilea război mondial , a fost finalizată în 1987 . Clădirea este deţinuta şi menţinuta de către statul finlandez şi este încredinţată, pentru utilizarea oraşului Turku. Astăzi, castelul a atins statutul de unul dintre cele mai vizitate muzee din Finlanda.
Castelul constă dintr-un fort pătrat cu doua turnuri pătraţi; grosimea peretilor de la baza este de aproximativ 5 m.

Turku - Catedrala luterana

Un simbol al Finlandei este Catedrala din Turku, centrul ecumenic al bisericii nationale evanghelice si luterane. Datand din secolul XIII, este in egala masura lacas de rugaciune si muzeu. In turn, un ceas cu diamentrul de 4,2 m ii induce in eroare pe turisti. Acesta are un singur ac indicator, pentru ora, care este insa atat de mare, incat privitorul are impresia ca ceasul ar avea doua aratatoare pozitionate in linie dreapta.

Sighisoara

Localitatea a fost întemeiată de coloniști germani (de fapt franconi din regiunea Rinului de nord), care fuseseră invitați să se așeze în Transilvania de către regele Ungariei Geza al II-lea pentru a apăra granițele de est.

În decursul anilor cetatea Sighișoara nu a fost scutită de vicisitudini, prima fiind marea năvălire tătară din 1241, pe când cetatea încă nu era fortificată. Construcția zidului cetății, care are o lungime de 950 m, a început în 1350. Înălțimea inițială a fost de 4 m, dar în sec. 15 a fost înălțat cu încă 3-4 m. A avut 14 turnuri (care aparțineau fiecare câte unei bresle) și 4 bastioane. Actualmente (2009) mai există 9 turnuri și trei bastioane.

Între anii 1431 și 1435 Vlad al II-lea Dracul a stat la Sighișoara, așteptând momentul prielnic de a urca pe tronul Țării Românești. Totodată stăpânea aceste regiuni în numele lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei. Se pare că în această perioadă (în 1431) s-a născut la Sighișoara Vlad Țepeș.

În anul 1514, când războiul țărănesc a lui Gheorghe Doja se răspândește în aproape întreaga Transilvanie, țăranii din jurul Sighișoarei se strâng în jurul unui anumit Ioan Secuiul (nume românizat) (conform unor surse ar fi fost chiar fratele lui Gheorghe Doja) și îl omoară pe primarul Anton Polner și pe soția acestuia.

În anul 1601 cetatea este atacată și prădată de trupele conduse de generalul Basta, dar oamenii scapă cu viață din cauza plății unei răscumpărări de 50.000 de florini, "bani împrumutați", cum menționează cronicarul Krauss.

În anul 1603 2.000 de locuitori mor din cauza ciumei, iar în 1709 numărul victimelor este de 4.000.

Între 1703-1711 are loc mișcarea anti-habsburgică din Ungaria și Transilvania. Curuții (anti-habsburgicii) - conduși în regiunea Târnavelor de Vasile Neagu și Bucur Câmpeanu - au atacat cetatea Sighișoara care era văzută ca fiind de partea lobonților (apărătorii imperiului habsburgic). După lupte grele, curuții își dau seama că nu pot ocupa cetatea, și se retrag.

Prin bătălia între trupele țariste intervenționiste și armata revoluționară ungară de pe câmpia dintre Sighișoara și Albești din 19/31 iulie 1849, Sighișoara a intrat în istoria luptelor revoluționare din sec. al XIX-lea. În această bătălie a murit, printre alții, poetul ungur Sándor Petőfi.

În perioada interbelică a fost reședința județului Târnava Mare.