Turnul Chindiei Targoviste

Turnul Chindiei cunoscut și ca Turnul Chindia, este un turn construit în secolul al XV-lea, în Târgoviște, care face parte din ansamblul de monumente Curtea Domnească. Turnul a fost construit de către domnitorul Vlad Țepeș, în timpul celei de-a doua sa domnii, inițial pentru scopuri militare, clădirea servind drept punct de pază, foișor de foc, dar și pentru stocarea tezaurului. Actualmente clădirea măsoară 27 de metri în înălțime și 9 metri în diametru. Între anii 1847 și 1851 turnul a fost complet restaurat de către domnitorul Gheorghe Bibescu, forma actuală datorându-se acestuia, inclusiv înălțarea sa cu circa 5 metri față de construcția inițială.

Turnul Chindiei este cea mai importantă atracție turistică din oraș și totodată simbolul orașului, elemente specifice turnului fiind prezente în stema orașului, în partea de sus, dar și în partea de jos. Fiind un monument istoric, turnul găzduiește acum o expoziție de documente, arme și obiecte care au aparținut lui Vlad Țepeș. În prezent turnul se află în administrarea Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște.

Până la momentul actual există două ipoteze privind originea numelui turnului, însă niciuna dintre acestea nu este recunoscută în totalitate. Cea dintâi susține faptul că zone din vecinătatea turnului era locul de desfășurare a unor ospețe, denumite „chindii”.

S-a sugerat că numele își are originea de la cuvântul „chindie”, un arhaism ce însemna „apus”, perioadă a zilei în care soldații ce apărau turnul aveau obligația să dea semnalul prin care cele cinci porți ale orașului să fie închise. După acest moment, era interzisă intrarea sau ieșirea din oraș pe tot parcursul nopții, iar locuitorii aveau obligația de a nu circula pe străzi și de a nu întreține focuri în aer liber care ar fi făcut vizibil orașul de la mare distanță.

Nu se știe cu exactitate de când datează Curtea Domnească, dar ceea ce este cert este faptul că exista o casă domnească la sfârșitul secolului al XIV-lea, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. Însă, prima mențiune documentară a Curții domnești din Târgoviște datează din 1403, iar mai apoi în 1409. Se bănuiește că se inițiaseră lucrări de construcție la Curtea Domnească din prima domnie a lui Vlad Țepeș, dar care rămăseseră neterminate. Săpăturile arheologice de la jumătatea secolului al XX-lea au arătat că Turnul Chindiei datează din a doua jumătate a secolului al XV-lea, putând fi identificat cu acel „castel” pe care Ștefan Báthory l-a văzut la 11 noiembrie 1476.

Spre mijlocului secolului al XVIII-lea se arată în manuscrisul latin de la Biblioteca Batthyaneum, că în acest turn se aflau închisorile.

Pe la mijlocului secolului al XIX-lea, Turnul Chindiei a fost renovat, dar înainte de aceasta desenatorul francez Michel Bouquet a reușit să-l surprindă în anul 1840. Ultimele lucrări de renovare au fost începute în anul 1961 de către Direcția monumentelor istorice, încercându-se reconstituirea și conservarea monumentului.

Turnul domină ansamblul monumentelor ale Curții Domnești dinspre nord-vest. Datând din secolul al XV-lea, construcția a suferit câteva modificări, necunoscându-se forma inițială a turnului. Cu toate acestea, desenul lui Bouquet din 1840 înfățișează turnul mult mai scund decât este acum și cu baza piramidală din cărămidă, demonstrând că refacerea sa nu avusese loc încă.

La început, turnul era alcătuit din două etaje, iar accesul se făcea pe un pod mobil de la primul nivel, direct din casa alăturată. Modificările suferite împiedică stabilirea cu exactitate a formei inițiale, aspectul actual fiind datorat domnitorului Gheorghe Bibescu care a ordonat restaurarea clădirii în 1847.

Construcția actuală are o înălțime de 27 metri și este alcătuită dintr-o bază în forma unui trunchi de piramidă placată cu piatră, din care se dezvoltă în sus un corp cilindric cu diametrul de 9 metri lucrat din cărămidă roșie.Edificiul are are trei etaje, dintre care ultimele două sunt marcate la exterior de deschideri în arc frânt și de balcoane sprijinite pe console de piatră. Accesul la partea superioară a turnului se face cu ajutorul unei scări interioare, în spirală, situată pe axul vertical al construcției cu 122 de trepte.La primul nivel, cu prilejul degajării tencuielilor interioare din 1964, au apărut patru goluri de ferestre și un gol de ușă, dispus către casa domnească, având fiecare deasupra câte un gol mai mic, zidite ulterior, îngustându-se toate către exterior și servind, probabil, ca locuri de tragere.

După cum afirma Paul din Alep, turnul a fost folosit printre altele „ca fanal pentru ceasornicul orașului” și loc în care cânta o „fanfară” orientală pentru plăcerea domnului. Dar cel mai adesea, rolul turnului era pentru supravegherea cetății Târgoviște, dar și pentru apărarea Curții domnești unde domnitorul își avea reședința și se ruga în bisericile din complex, în acea vreme Târgoviște fiind capitala Țării Românești. De asemenea, pe timp de pace, din turn se anunța la apus pe la chindii închiderea porților cetății. După acest moment, era interzisă intrarea sau ieșirea din oraș pe tot parcursul nopții, iar locuitorii aveau obligația de a nu circula pe străzi și de a nu întreține focuri în aer liber care ar fi făcut vizibil orașul de la mare distanță. Tot în vreme de calm, construcția era folosită ca foișor de foc, dar și pentru stocarea tezaurului.

Sinaia

Sinaia este un oraș în România, situat la poalele munților Bucegi și cunoscut mai ales datorită importanței sale turistice. Aici se află și Castelul Peleș, fosta reședință de vară a regelui Carol I.

Sinaia se află în județul Prahova, la circa 60 km nord-vest de Ploiești și la 50 km sud de Brașov. Amplasat într-o zonă muntoasă pe valea râului Prahova, altitudinea orașului variază între 767 m și 1.055 m. Sinaia are statut de stațiune turistică și balneo-climaterică.

La 5 august 1866 principele Carol I al României a ajuns la Mănăstirea Sinaia, situată pe atunci în comuna Podul Neagului. Această comună își avea din 1833 reședința la Bușteni. Un proces-verbal datat 1 decembrie 1874 atestă că reședința comunei Podul Neagului a fost mutată la Sinaia, care și-a primit astfel numele în acel an (de la cel al Mănăstirii Sinaia, al cărei nume provine la rândul său de la cel al Muntelui Sinai). La 9 mai 1880 Sinaia a dobândit statutul de comună urbană și cuprindea cătunele Izvor, Furnica și Poiana Țapului. Intravilanul orașului Sinaia a fost astfel desprins din domeniul comunei Podul Neagului, care și-a mutat reședința la Comarnic.

Printre reperele turistice importante se numără Castelul Peleș, Pelișorul, Mănăstirea Sinaia, Cazinoul Sinaia precum și Casa Memorială "George Enescu". Tot aici se află și vila lui Nicolae Iorga. La Sinaia s-au stins din viață importante personalități politice: regele Carol I, Ferdinand I, regina Maria a României, precum și prim-ministrul Ion Gh. Duca (asasinat pe peronul gării din Sinaia, unde există și o plăcuță comemorativă).

Câteva dintre hotelurile și spațiile de cazare disponibile în Sinaia : - Hotel Sinaia, Păltiniș, Palace, New Montana, Internațional, Economat, Rowa Dany, Casa Noastră, Bulevard, Anda, Marami, Cota 1400 și altele.

Orașul Sinaia oferă turiștilor numeroase posibilităti de practicare a sporturilor de iarnă.^[3]

Manastirea Negru Voda

Manastirea Negru Voda

Manastirea Negru Voda se afla in orasul Campulung-Muscel, in judetul Arges. Aceasta a fost ctitorita in anul 1215, prin traditie de catre Radu Negru Voievod. Mai apoi, a fost rezidita de Basarab I si fiul sau, Nicolae Alexandru. Aceasta va fi recladita de Matei Basarab, cand devine si manastire.

Manastirea Negru Voda reprezinta cel mai important ansamblu monastic din Muscel. In componenta ei intra Paraclisul Domnesc al curtii voievodale, ulterior Biserica mare a manastirii, Biserica mica - bolnita - din primul sfert al veacului al XVIII-lea, Turnul clopotnita de la intrarea in incinta - secolul al XVII-lea, Casa Domneasca - secolul al XVII-lea construita pe vechi temelii din secolul al XIV-lea, Casele egumenesti - secolul al XVIII-lea, anexa casei domnesti si chiliile de la inceputul secolului al XIX-lea. Aici se mai afla si Hanul-Bazar al manastirii, disparut inca din 1746.

Al doilea ctitor al manastirii, Matei Basarab (1635-1638) reface din temelii lacasul transformand vechea biserica intr-o manastire de calugari, prin hrisovul din 10 august 1647, in acelasi an fiind construit si Turnul clopotnitei, inalt de 35 metri, avand functia de poarta de incinta dar si de fortificatie cu caracter militar, fiind prevazut cu metereze. Gangul boltit pastreaza si astazi masivele porti din stejar care se izvorasc cu o grinda de proportii, avand incrustate adanc inscriptii mentionand data de 1749.

Voievodul Matei Basarab, restaurand in anii 1635-1636 manastirea Negru Voda, vechea ctitorie a Basarabilor distrusa de cutremur in 1628, a gasit potrivit sa aduca tipografia daruita de mitropolitul Petru Movila, tiparind, in 1642, prima carte in limba romaneasca cu continut moral-filozofic: "Invataturi peste toate zilele, pe scurt".

In 1669, boierul Radu Nasturel a infiintat o scoala domneasca, prima scoala cu limba de predare romana, destinata a invata carte si pe copiii celor saraci, nu numai pe copiii boierilor si domnilor.

Biserica Mare a manastirii are hramul "Adormirea Maicii Domnului" si in forma actuala este a treia constructie. La inceput a functionat ca biserica de mir, de la inceputul secolului al XIV-lea pana in anul 1628, apoi din 1636 si pana in 1827, a durat a doua constructie facuta de Matei Basarab, arhiereul Filaret Beldiman a rezidit-o intre anii 1827-1832.

Biserica este in forma de nava, cu trei turle, cea din mijloc mai mare, iar cele de la rasarit si apus mai mici. A fost zidita de arhitectul Franz Walet in acelasi loc si cu acelasi material de la prima constructie.

Pe peretele vestic se afla o pisanie ampla, situata deasupra usii de intrare: a fost zidit dintr-un inceput de Radu Negru la 1215, de Basarab I cel Mare, fiul lui Negru Voda si terminata de Nicolae Alexandru Basarab, inmormantat aici. La 1635 Matei Basarab o zideste din nou cu aceleasi materiale de piatra cioplita, intocmind obstea monahala cu primul staret Melchisedec.

Din cauza cutremurului din 1802 si 1819 biserica s-a daramat ramanand asa pana in 1826 cand din porunca voievodului Grigore Ghica si cu blagoslovirea mitropolitului Grigore incepe zidirea cu aceleasi materiale, adaugandu-se si pietre noi cioplite.

Din cauza grelelor intamplari (razboiul Rusiei cu turcii, boala ciumei, holerei si foamei) zidirea ei se intrerupe pana in 1831, cand cu ajutorul vornicului vel Pana Costescu si cu osteneala staretului Filaret Apanias Beldiman, venit din Moldova, biserica se termina si se tarnoseste la 30 octombrie 1832.

Mănăstirea Dealu

Mănăstirea Dealu, o mănăstire de maici situată pe un deal din apropierea oraşului Târgovişte (6 km N). Drumul principal de acces este, pe ultimii 2 km până la mănăstire, o pantă cu înclinaţie mare ce şerpuieşte până în vârful dealului.

O aşezare monastică exista la Dealu în anul 1431, aşa cum reiese dintr-un document prin care Alexandru I Aldea îi făcea danie mănăstirii două sate. Mănăstirea iniţială fusese probabil întemeiată de către Mircea cel Bătrân.Mănăstirea a fost ctitorită de Radu cel Mare în anii 1499-1501.Construcţia ansamblului a fost terminată în timpul domniei lui Vlăduţ Vioevod, între 1510 şi 1512.

Aici călugărul sârb Macarie a instalat prima tiparniţă din ţările române, din ale cărei teascuri a ieşit în 1508 prima carte, un Liturghier.În anul 1598, Mihai Viteazul a depus în biserica mănăstirii jurământul de supunere faţă de Rudolf al II-lea.Matei Basarab a adus aici tiparniţa de la Govora în 1644.În 1863 mănăstirea de călugări a fost secularizată.În 1877 fosta incintă monastică a fost transformaată în lagăr de prizonieri.În perioada 1879-1883 a funcţionat aici o şcoală divizionară de soldaţi, înlocuită între 1890 şi 1891 de un depozit de muniţie.

Din 1902 fosta mănăstire a servit ca şcoală a copiilor de trupă între 1912 şi 1940 ea a adăpostit Liceul Militar "Nicolae Filipescu". Clădirile acestui liceu, care înlocuiseră edificiile fostei mănăstiri, s-au prăbuşit la cutremurul din 1940.Clădirile actualei mănăstiri şi renovarea bisericii datează din perioada 1953 - 1959. Prin grija Patriarhului Justinian s-a creat astfel un aşezământ de asistenţă socială pentru preoţi şi călugări bătrâni, care a funcţionat până în 1988.

Biserica Sf. Nicolae, singurul corp arhitectural care s-a păstrat din vechiul ansamblu, este unul din cele mai importante monumente ale evului mediu din Ţara Românească. Edificiul, dispus pe un plan triconc de tip Vodiţa II, are proporţii zvelte; el măsoară 8 metri lăţime şi 21,20 metri lungime la o înălţime de 24 metri (fără acoperiş). Pe lângă tradiţionala turlă pe naos apar aici pentru prima oară două turle pe traveea de răsărit a pronaosului prelungit. Ele evidenţiază funcţia sepulcrală a acestui corp arhitectonic. Această inovaţie va fi preluată de bisericile de la Tutana, Brebu şi Gura Motrului.

Faţadele sunt în întregime placate cu piatră făţuită şi decorate în două registre cu arcaturi de ciubuce. Acest sistem de decorare în două registre separate de un brâu median va caracteriza monumentele de cărămidă ridicate în cursul secolului al XVI-lea în Ţara Românească. În decorul turlelor şi cel al faţadei vestice se întâlnesc şi ornamente caucaziene, care se vor regăsi mai târziu, cu mai mare densitate, pe faţadele bisericii episcopale de la Curtea de Argeş.

Pictura care împodobise iniţial interiorul bisericii, o operă din 1515 a meşterului Dobromir din Târgovişte în colaborare cu Jitian şi Stanciu, nu s-a păstrat. În 1985 biserica a fost repictată de arhimandritul Sofian Boghiu.

Pronaosul bisericii adăposteşte mormântul lui Radu cel Mare şi racla cu capul lui Mihai Viteazul. Sarcofagele din marmură ale acestor voievozi au fost executate între 1912 şi 1913 de Frederic Storck.

Mausoleul de la Mateias

Mausoleul Eroilor din comuna Valea Mare-Pravăţ, judeţul Argeş, cunoscut şi sub numele de Mausoleul de la Mateiaş, este un monument dedicat eroilor din Războiul de Întregire Naţională dintre anii 1916-1918. Este situat pe Drumul european E574 (DN 73), la 11 km de Câmpulung spre Braşov, pe Dealul Mateiaş.

O constructie ampla care cinsteste memoria eroilor romani cazuti in primul razboi mondial. Scari monumentale urca spre turnul ce domina terasa. Se afla aici un osuar, o capela si inauntrul muzeului diorame cu scene de pe front.

Ridicat intre anii 1928-1935, de catre constructorul De Nicolo, dupa proiectul arhitectului Dumitru Ionescu Berechet, impozantul mausoleu, realizat in principal din calcar de Albesti, este compus din doua corpuri: primul, orizontal, adaposteste osuarul, pe peretii caruia sunt montate placi de marmura cu numele unor militari cazuti la datorie; al doilea, vertical, are forma unui turn cu foisor, spre care duce o scara in spirala. Aici sunt depuse, in 31 de cripte, osemintele a peste 2. 300 de militari romani.

Rasnov - Cetatea taraneasca

Cetatea Râşnov este o cetate ţărănească veche din oraşul Râşnov (judeţul Braşov). Aici au fost turnate mai multe cadre ale filmului Nemuritorii (1974) în regia lui Sergiu Nicolaescu.

În partea superioară a Ţării Bârsei, la circa 15 km depărtare sud-vestică de oraşul Braşov, pe vechiul drum comercial care lega – prin trecătoarea Bran – bătrâna cetate a Braşovului de capitala de odinioară a Ţării Româneşti, Câmpulung Muscel, se află oraşul Râşnov, menţionat deseori în documentele medievale ca orăşel-târg.

Fiind o cetate ţărănească, ridicată în evul mediu de locuitorii Râşnovului cu scopul de a se adăposti şi apăra în vremurile invaziilor vrăjmaşe, trecutul ei este strâns legat de întreaga dezvoltare istorică a populaţiei respective.În timpul şederii cavalerilor teutoni în Ţara Bârsei (1211-1225) au fost aduşi în această regiune primii colonişti saşi, dintre care o parte au fost aşezaţi la Râşnov alături de populaţia românească băştinaşă, contribuind prin munca lor la dezvoltarea acestei vechi aşezări. Din această perioadă datează şi porţiunea cea mai veche a cetăţii.
Datorită relaţiilor permanente cu Ţara Românească, oraşul Râşnov ajunge un important centru economic şi cultural, în anul 1384 fiind ridicată biserica de piatră a obştei romănilor râşnoveni, unul din cele mai vechi monumente arhitectonice din Ţara Bârsei.Documentar, denumirea Râşnovului apare prima dată în anul 1331 sub forma româno-slavă de Rosnou, iar ulterior sub formele de Roşnow (1343), Rasnow (1337) apoi, Roşinov (1377), Rosarum (1388). Denumirea de Râşnov are la bază cuvântul „roz” care înseamnă trandafir, atât în limba latină, cât şi în limbile slavă şi germană în epoca medievală trandafirul fiind ales ca emblemă a oraşului.În perioada feudalismului dezvoltat (sec. XIV-XVI) oraşul Braşov ajunge cel mai important centru economic din Transilvania, iar alături de el Râşnovul devine al doilea târg din Ţara Bârsei, fiind menţionat în documentele medievale ca „târg” având juzii şi juraţii săi.Pe lângă viaţa agricolă, se dezvoltă meseriile care se organizează în bresle pe ramuri de producţie. La Râşnov breasla strungarilor în lemn şi a ţesătorilor au desfăşurat o bogată activitate, produsele lor, alături de produsele breslelor braşovene, au avut un bogat debuşeu pe pieţele târgurilor din Ţara Românească. În majoritatea privilegiilor comerciale acordate de domnii Ţării Româneşti braşovenilor la tratative iau parte şi delegaţii Râşnovului.Importanţa economică a Râşnovului va creşte şi mai mult după anul 1427, când regele Sigismund de Luxemburg vizitând oraşul şi cetatea, i-a acordat dreptul de a ţine târg.
Românii râşnoveni posedau în Ţara Românească diferite proprietăţi printre care „stăpânirea asupra muntelui Baiul”, pe care îl obţinuseră de banul Udrişte şi Toma postelnicul, fapt confirmat şi de Mihai Viteazul care numeşte Râşnovul „oraşul domniei mele”.Dezvoltarea oraşului Râşnov a avut mult de suferit din cauza poziţiei sale geografice. Drumul comercial care trecea prin trecătoarea Branului era şi o importantă cale de invazie pentru oştirile duşmane, acestea pătrunzând in Ţara Bârsei, intâlneau ca primă aşezare mai importantă oraşul Râşnov pe care deseori îl pustiau.Marea invazie a tătarilor din 1241, când Ţara Bârsei a fost pustiită, precum şi invaziile care au urmat, au determinat pe locuitorii Râşnovului să se gândească la construirea unui sistem de apărare cât mai puternic.Aşa se explică necesitatea construirii cetăţii ţărăneşti a Râşnovului în care populaţia a fost silită de nenumărate ori să se refugieze istoria cetăţii fiind în mare măsură istoria însăşi a oraşului.Cetatea Râşnov a fost construită prin efortul colectiv al locuitorilor din această aşezare ajutaţi de cei din comunele învecinate, Cristian şi Vulcan într-o perioadă când principala ocupaţie a acestora era agricultura, din care s-a şi numit „cetate ţărănească”.Prima menţiune documentară despre cetatea ţărănească a Râşnovului datează din anul 1335 când cu ocazia unei noi năvăliri a tătarilor în Ţara Bârsei, a fost pustiit întregul ţinut, în afară de cetatea de pe dealul Tâmpa de la Braşov şi de cetatea Râşnovului, care fiind puternic fortificate au rezistat atacurilor, salvând viaţa locuitorilor refugiaţi între zidurile lor.
Începuturile zidirii cetăţii au fost stabilite la sfârşitul sec. al XIII-lea de către ţăranii râşnoveni, nu are un stil arhitectonic pretenţios apropiat de construcţia caselor obişnuite, adaptat cerinţelor de fortificare. Ca material au fost întrebuinţate piatra şi cărămida. Înălţimea zidurilor este de aproximativ 5m, iar lăţimea cea mai mare o prezintă zidul sudic, care nefiind dublat ca celelalte ziduri, în unele locuri are 1,5 m. Zidurile ca şi turnurile erau acoperite cu ţiglă pentru a preveni incendiile provocate de asediatori.

Traseul zidurilor este neregulat, din cauza terenului accidentat de la marginea culmei dealului pe care îl înconjoară, fapt care imprimă zidurilor cetăţii profilul unei masive centuri zimţate. Complexul cetăţii ţărăneşti a Râşnovului cuprinde două curţi: una exterioară, în faţa zidului estic al cetăţii, mărginită de un zid fortificat şi dotat cu un turn pătrat denumit „turnul vechi”; una interioară, înconjurată de zidurile şi turnurile cetăţii. Curtea exterioară, situată în partea estecă a cetăţii, servea pentru adăpostirea vitelor, constituind în acelaşi timp şi un avanpost întărit pentru apărarea cetăţii. Ca şi alte monumente istorice, şi Cetatea Râşnovului are legendele sale. Cea mai interesantă fiind legată de fântana din incinta cetăţii, adâncă de 146 de metri, construită în decurs de 17 ani, între ani 1623 - 1640 de doi prizonieri turci, fiind asiguraţi ca vor fi lăsaţi să plece în caz că vor reuşi să termine fântâna. Prin această fântână locuitorii nu au mai fost obligaţi să se alimenteze cu apă din afară, putând face faţă astfel mult timp năvălitorilor.

Schitul rupestru din Alunis

Biserica rupestra Alunis a fost sapata in munte de catre doi ciobani, Vlad si Simion, in jurul anului 1274. Biserica este atestata documentar la anul 1351 si a fost schit de calugari pâna la 1871.

Intre anii 1840 si 1850 se construieste la intrarea in biserica, pridvorul de lemn. Acest pridvor se afla in exteriorul stancii si este perpendicular pe naosul bisericii sapate in piatra.

Langa biserica, pe o poteca abrupta de piatra se afla sapate in stanca 3 chilii, una din ele avand 2 camere.

Monumentele rupestre din Muntii Buzaului

Stanca din padure cu o cruce de Malta incizata.













insciptii de pe un perete la Agatonul Mare





























pestera mare avand deasupra intarii semnul pestelui



















































pestera mica cu semne rupestre

În zona localităţilor Nucu - Colţi există 29 lăcaşuri de cult săpate în rocă. Sunt bogat ornamentate şi greu accesibile. Drumul este superb pe timp de vara si soare, ceva mai greu pe timp de ploaie. Tine vreo 10-12 ore si iti trebuie ghid (se gaseste). Localnicii sunt extrem de hotarati in privinta "vechimii" monumentelor din zona, iti vor povesti o gramada de legende si de evenimente, fara o nicio coerenta, asa incat la un moment dat, iti va fi greu sa faci o diferenta intre cele doua tipuri de informatii.