Bordeaux

Bordeaux este un oraş în sud-vestul Franţei, prefectura departamentului Gironde şi capitala regiunii Aquitania.

Oraşul este traversat de fluviul Garonne. Centrul istoric vechi al oraşului Bordeaux a fost înscris în anul 2005 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Paris - Turnul Eiffel

Turnul Eiffel (din franceză: La tour Eiffel, care se pronunţă la tur e-'fel) este o construcţie faimoasă pe schelet de oţel din Paris ce măsoară 324 m înălţime. Turnul a devenit simbolul Franţei cel mai răspândit la nivel mondial. A fost conceput de către Émile Nouguier, Maurice Koechlin şi Stephen Sauvestre, angajaţi la Eiffel şi Co. Gustave Eiffel, iniţial reticent cu privire la proiect, a devenit ulterior un mare susţinător al său şi a cumpărat brevetul. Turnul, care poartă numele său, este una dintre principalele destinaţii turistice ale Parisului şi lumii, cu mai mult de 5,5 milioane de vizitatori anual. Turnul şi-a primit cel de-al 200.000.000 vizitator la 28 noiembrie 2002.
Structura a fost construită între anii 1887-1889 (după o tehnologie descoperită de inginerul român Gheorghe Pănculescu) din fier forjat. Aceasta urma să servească drept arc de intrare la Expoziţia Universală (1889), un târg mondial ce sărbătorea centenarul Revoluţiei franceze. A fost inaugurat la 31 martie 1889 şi deschis pentru public la 6 mai. 300 de muncitori au unit 18.038 de piese de oţel, folosind două milioane jumătate de nituri. Luând în considerare standardele de siguranţă din acel moment, este remarcabil faptul că un singur muncitor a murit la construcţia turnului, şi anume în timpul instalării lifturilor. Lifturile originale funcţionau cu ajutorul unui sistem hidraulic, lifturile actuale sunt electrice.
Turnul are 300 m înălţime, excluzând antena din vârf, ce mai adaugă 20 de metri, şi o greutate de peste 10.000 de tone. Când a fost construit era cea mai înaltă clădire din lume. Întreţinerea turnului include utilizarea a 50 de tone de vopsea maro închis, la fiecare 7 ani. Depinzând de temperatura aerului, Turnul Eiffel îşi schimbă înălţimea cu câţiva centimetri datorită contracţiei şi dilatării aliajului de metale.
Cel puţin la începuturile sale, publicul a întâmpinat cu multă reticenţă această construcţie, considerând-o inestetică. Astăzi însă este considerat drept simbolul oraşului şi una dintre cele mai frapante piese de artă arhitecturală din lume. Unul dintre clişeele hollywoodiene este priveliştea de la o fereastră pariziană, care întotdeauna include Turnul Eiffel.
La început, Eiffel a primit permisiunea de a lăsa monumentul în viaţă timp de 20 de ani, dar ţinând cont că oferea o serie de beneficii în domeniul comunicaţiilor, s-a renunţat la demontarea sa.
Turnul are 3 nivele: accesul publicului la primul şi al doilea nivel se poate face atât pe scări, cât şi cu liftul, în schimb accesul la ultimul nivel se face exclusiv cu liftul.
Clădirea, unde lucrează 500 de persoane (250 de salariaţi direcţi ai SETE şi 250 ai diferiţilor concesionari ai monumentului), este deschisă publicului pe tot parcursul anului. Turnul Eiffel este înscris ca monument istoric din 24 iunie 1964 şi face parte din patrimoniul mondial UNESCO din 1991, împreună cu alte monumente pariziene.

Paris - Palatul si gradinile Versailles

Palatul Versailles (numit şi castelul Versailles; în franceză Château de Versailles) este un castel regal construit la Versailles, în Franţa. A fost reşedinţa regilor Franţei Ludovic al XIV-lea, Ludovic al XV-lea şi Ludovic al XVI-lea. Acest castel se înscrie printre cele mai remarcabile monumente din Franţa, nu numai prin frumuseţe, ci şi prin prisma evenimentelor al căror teatru a fost. Devine reşedinţă regală permanentă începând cu anul 1682, când regele Ludovic al XIV-lea a mutat curtea de la Paris, până în 1789, când familia regală a fost forţată să se întoarcă în capitală, cu excepţia câtorva ani din timpul Regenţei. Castelul Versailles reprezintă un simbol al monarhiei absolute adoptat de către Ludovic al XIV-lea.
În acest castel, în Galeria Oglinzilor, a fost semnat Tratatul de la Versailles. În 1837 palatul a devenit primul muzeu de istorie al Franţei.

Paris - Luvru III

Piramida de sticlă construită în mijlocul Curţii Napoleon de către Ieoh Ming Pei este inaugurată la 30 martie 1989. Aceasta reprezintă de acum principala axă de circulaţie a palatului Luvru fiind punctul principal de acces în muzeu. Piramida duce la subsolul muzeului unde este amenajat un vast hol de recepţie din care se permite accesul vizitatorilor la restul complexului.
În anul 1997 muzeul va suferi din nou modificări de amenajare importante în jurul Curţii Pătrate. Deschiderea sălilor din aripa Sackler, din cadrul departamentului Antichităţi Orientale, şi deschiderea a două etaje complet renovate aparţinând departamentului de Antichităţi Egiptene, ce dublează astfel suprafaţa de expoziţie a acestui departament. În 1998, Şcoala Luvrului (fr. L’Ecole du Louvre) este instalată în aripa Flore (5000m²), aripă în care se găseau vechile colecţii de sculptură.


Victoria din Samothrace

Scribul

Paris - Luvru II

Faraon egiptean

Gioconda



Regele Gudea din Mesopotamia

În timpul primului mandat al lui François Mitterrand ca preşedinte al Franţei, la data de 26 ianuarie 1981, acesta ia decizia de a reda Luvrului aripa Richelieu, care la acel moment era ocupată de Ministerul de Finanţe francez. Este începutul proiectului numit Marele Luvru (fr. Le Grand Louvre) care va însemna o reorganizare totală a muzeului. La data de 2 noiembrie 1983 controlul asupra întregului complex al Luvrului cât şi asupra proiectului Marele Luvru a fost încredinţat EPGL (fr. Etablissement Public du Grand Louvre). Extinderea şi modernizarea Luvrului au fost încredinţate de EPGL arhitectului american de origine chineză, Ieoh Ming Pei celebru pentru proiectele sale, în principal noua aripă a National Gallery of Art din Washington, D.C. Săpături arheologice au fost întreprinse înainte de amenajarea subsolului Curţii Napoleon şi începerea construcţiei piramidei.(vezi mai jos)
La 9 decembrie 1986 este inaugurat Muzeul d’Orsay; instalat în fosta Gară d’Orsay construită în 1900, muzeul va găzdui operele de artă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de la 1848 şi până la naşterea cubismului. Muzeul face în acest fel tranziţia între Muzeul Luvru – preia de la acesta din urmă operele artiştilor născuţi între 1820 şi 1870 – şi Muzeul de Artă Modernă.

Paris - Luvru I

Muzeul Luvru (franceză Musée du Louvre) este cel mai mare muzeu de istorie şi artă din Franţa (după suprafaţă, 210.000 m² dintre care 60.600 m² destinaţi expoziţiilor) şi unul dintre cele mai importante muzee din lume. Situat în centrul capitalei franceze, Paris, între cheiul drept al Senei şi strada Rivoli (franceză Quai de Louvre - Rue Am. de Coligny - Rue Rivoli), în primul arondisment, într-o clădire istorică, fost palat regal, Palatul Luvru. Exponatele de artă franţuzeşti acoperă o largă parte din istoria Franţei, de la Dinastia Capeţienilor până în zilele noastre.

Muzeu cu caracter universal, Luvrul posedă opere de artă din epoci diferite ale civilizaţiei, din antichitate până la 1848 şi acoperă o arie geo-culturală întinsă, de la Europa occidentală, Grecia, Egipt până la Orientul Apropiat (la Paris există - în linii mari - o împărţire a domeniilor de expunere muzeală: arta europeană din perioada de după 1848 este încredinţată Muzeului d’Orsay şi Centrului Pompidou iar artele asiatice sunt expuse la Muzeul naţional de Arte asiatice Guimet, arta africană, americană şi din Oceania este sub tutela Muzeului Quai Branly), o serie de capodopere fiind expuse în Pavilionul Sesiunilor al muzeului Luvru. Operele prezente la Luvru sunt într-o mare varietate, de la picturi, sculpturi, desene până la ceramică, obiecte arheologice sau alte obiecte de artă.

Printre piesele cele mai celebre prezente la Luvru se numără şi Codul lui Hammurabi, Venus din Milo, Gioconda de Leonardo da Vinci sau Libertatea conducând poporul de Eugène Delacroix. Luvrul este de asemenea şi unul dintre cele mai vizitate muzee din lume, cu aproximativ 8,5 milioane de vizitatori în 2008.

Paris - Notre Dame de Paris

Catedrala Notre-Dame (în română Catedrala Doamna Noastră, cu referire la Sfânta Fecioară). Prima cărămidă de fundaţie a fost pusă în anul 1163. În 1182, episcopul Maurice de Sully a sfinţit altarul, dar construcţia catedralei a durat din 1163 până în 1345. Construcţia clădirii cu cinci nave s-a terminat prin lucrările de pe faţada vestică, iar pe la mijlocul secolului al XIII-lea, prima capodoperă a stilului gotic timpuriu era gata. Cu toate că desenele iniţiale şi strana evocau încă stilul romanic, aici s-au aplicat pentru prima oară soluţii arhitecturale specifice stilului gotic.

Faţada dantelată şi cele două turnuri patrulatere de câte 69 m fiecare radiază echilibru. Intrarea în catedrală se face prin trei porţi bogat ornamentate, care evocă simbolurile goticului târziu. Impresia spaţială în interiorul bisericii este copleşitoare, zidurile ei se înalţă pe trei rânduri de coloane. De proporţii impozante, 130 m lungime, 45 m lăţime, 35 m înălţime, unde încap până la 10.000 de persoane. Nava principală este împodobită cu statui şi picturi.

Notre-Dame este considerată cea mai întunecată catedrală dintre marile catedrale gotice, dar, pe bună dreptate, lumina care se filtrează prin rozetele colorate conferă sentimente mistice în penumbra severă.

Catedrala Notre Dame din Paris este vizitată de circa 13 milioane de persoane anual, ceea ce înseamnă o medie zilnica de 30.000 de oameni. În zilele cu afluenţa ridicată, pricinuită de sărbători sau evenimente importante, se poate ajunge chiar şi la 50.000 de oameni. Vorbind despre vitralii, trebuie să amintim de cele trei roze ale catedralei, care reprezintă una din marile opere de artă ale creştinătăţii. Roza de sud, numită şi La Rose du Midi, este un dar din partea regelui Ludovic al IX-lea al Franţei şi este consacrată Noului Testament.

Paris - Panteonul

Valoarea Parisului, in sens de colectie arhitecturala, este confirmata si de cladirea impozanta a Panteonului. Aceasta, construita initial ca biserica inchinata Sfintei Genoveva, ocrotitoarea Parisului, a devenit in timp loc de odihna vesnica pentru multe personalitati franceze iar mai nou, in vremurile noastre, a primit rolul de muzeu si poate fi vizitat ca atare.


———————————————————————————————————————————————————–
Panteonul a fost construit in perioada 1764-1790 la dorinta regelui Louis al XV-lea, ca o multumire adusa divinitatii, in urma insanatosirii dupa o boala misterioasa. Acesta i-a inmanat sarcina marchizului de Marigny, care urma sa fie finantatorul proiectului, iar acesta, la randul sau, a predat misiunea arhitectului sau protejat, Jacques Germain Soufflot.
Din cauza unor dificultati financiare, constructia a durat mai mult decat era prevazut. Finalizarea ei a coincis cu inceperea Revolutiei Franceze (1789-1799) iar scopul cladirii a fost deturnat de proaspatul guvern revolutionar, din biserica dedicata Sfintei Genoveva, in mausoleu care urma sa gazduiasca mormintele eroilor francezi.
Un alt moment revolutionar din istoria Panteonului a fost reprezentat de demonstratia facuta de fizicianul Léon Foucault, in 1851, cu ajutorul pendului sau gravitational, care a confirmat rotatia pamantului in jurul axei sale. Sfera de fier a pendulului avea sa se intoarca sub cupola Panteonului in anul 1995, acolo unde se gaseste si in prezent.
Dintre personalitatile care au fost inmormantate in cripta Panteonului, de-a lungul timpului, ii putem mentiona pe Voltaire, Jean-Paul Marat, Jean Jacques Rousseau, Victor Hugo, Louis Pasteur, Émile Zola, Jean Monnet, sotii Pierre si Marie Curie, André Malraux si Alexandre Dumas, tatal.

Paris - Les Invalides

„Les Invalides” a fost construit de Ludovic al XIV-lea in 1670 cu scopul unui spital militar pentru ingrijirea soldatilor raniti. Aceasta atractie comprima cea mai mare colectie unica de monumente si muzee din Paris, toate legate de istoria militara a Frantei. Este un loc de inmormantare pentru unii dintre eroii militari ai Frantei, continand cenusa marelui geniu militar francez, Napoleon Bonaparte, care se gaseste sub Domul Invalizilor si atrage multi vizitatori la Paris.

Cele 13 hectare de cladire si biserica mare cu un dom aurit transforma Domul Invalizilor intr-o opera a arhitecturii franceze clasice.

Paris - Bazilica Sacre Coeur

Bazilica Sacré-Coeur este o biserică situată în Piaţa St. Pierre, pe colina Montmartre din Paris, Franţa.

A fost construită în 1876 în stil romano-bizantin sub îndrumarea arhitectului Paul Abadieal cărui proiect ca surclasat cele 78 de proiecte concurente. Interiorul bazilicii este decorat cu mozaicuri, unul dintre ele reprezentându-l pe Isus răstignit. Vechile vitralii ale bazilicii au fost sparte în 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind ulterior înlocuite.

Dealul Montmartre în partea nordică a Parisului se ridică 129 de metri peste nivelul mării şi este locul în care Sf. Dionisie primul episcop al Parisului a suferit moartea martirică. O mare mănăstire benedictină a ocupat până la revoluţia din 1789 întregul deal. Revoluţionarii francezi au distrus mănăstirea şi ghilotinat toate măicuţele. Ca răspuns la înfrângerea suferită în războiului franco-german Alexandre Legentil şi Hubert Rohault de Fleury au hotărât să dea un răspuns spiritual dezastrului politico-militar în care se afla Franţa şi să construiască o catedrală dedicată Cultului Inimii lui Hristos în semn de pocăinţă pentru păcatele comise.

Paris - Arcul de Triumf

Arcul de Triumf (Arc de Triomphe în franceză) este un monument situat în Paris, în Place de l'Étoile, la extremitatea vestică a bulevardului Champs-Élysées (cel mai fumos bulevard din lume, după parizieni). Se află la intersecţia mai multor bulevarde, cum ar fi Grande Armee, Wagram şi, bineînţeles, Champs-Élysées.

Comandat de Napoleon Bonaparte în 1806, a fost înălţat în secolul XIX şi terminat în 1836. Inspirat de arhitetura romană şi înalt de cincizeci de metri, poartă patru statui, câte una pe fiecare stâlp:

• Triumful din 1810
• Rezistenţa
• Pacea
• La Marseillaise

Pe zidurile interioare sunt înscrişi cei 558 de generali ai Imperiului. Numele celor care au murit în luptă sunt subliniate.
Arcul face parte acum din monumentele naţionale franceze cu o mare însemnătate istorică. La picioarele sale se află Mormântul Soldatului Necunoscut din Primul Război Mondial; sistemul ce alimentează flacăra care îl comemorează a fost pentru prima dată folosit aici. Soldatul este sărbătorit pe fiecare 11 noiembrie, ziua armistiţiului semnat între Franţa şi Germania în 1918.