Cetatea Rasnov

• În partea superioară a Ţării Bârsei, la circa 15 km depărtare sud-vestică de oraşul Braşov, pe vechiul drum comercial care lega – prin trecătoarea Bran – bătrâna cetate a Braşovului de capitala de odinioară a Ţării Româneşti, Câmpulung Muscel, se află oraşul Râşnov, menţionat deseori în documentele medievale ca orăşel-târg.
  

• Fiind o cetate ţărănească, ridicată în evul mediu de locuitorii Râşnovului cu scopul de a se adăposti şi apăra în vremurile invaziilor vrăjmaşe, trecutul ei este strâns legat de întreaga dezvoltare istorică a populaţiei respective.
• Marea invazie a tătarilor din 1241, când Ţara Bârsei a fost pustiită, precum şi invaziile care au urmat, au determinat pe locuitorii Râşnovului să se gândească la construirea unui sistem de apărare cât mai puternic.
• Aşa se explică necesitatea construirii cetăţii ţărăneşti a Râşnovului în care populaţia a fost silită de nenumărate ori să se refugieze istoria cetăţii fiind în mare măsură istoria însăşi a oraşului.
• Cetatea Râşnov a fost construită prin efortul colectiv al locuitorilor din această aşezare ajutaţi de cei din comunele învecinate, Cristian şi Vulcan într-o perioadă când principala ocupaţie a acestora era agricultura, din care s-a şi numit „cetate ţărănească”.
• Prima menţiune documentară despre cetatea ţărănească a Râşnovului datează din anul 1335 când cu ocazia unei noi năvăliri a tătarilor în Ţara Bârsei, a fost pustiit întregul ţinut, în afară de cetatea de pe dealul Tâmpa de la Braşov şi de cetatea Râşnovului, care fiind puternic fortificate au rezistat atacurilor, salvând viaţa locuitorilor refugiaţi între zidurile lor.
• Începuturile zidirii cetăţii au fost stabilite la sfârşitul sec. al XIII-lea de către ţăranii râşnoveni, nu are un stil arhitectonic pretenţios apropiat de construcţia caselor obişnuite, adaptat cerinţelor de fortificare. Ca material au fost întrebuinţate piatra şi cărămida. Înălţimea zidurilor este de aproximativ 5m, iar lăţimea cea mai mare o prezintă zidul sudic, care nefiind dublat ca celelalte ziduri, în unele locuri are 1,5 m. Zidurile ca şi turnurile erau acoperite cu ţiglă pentru a preveni incendiile provocate de asediatori.

Informaţii suplimentare Traseul zidurilor este neregulat, din cauza terenului accidentat de la marginea culmei dealului pe care îl înconjoară, fapt care imprimă zidurilor cetăţii profilul unei masive centuri zimţate. Complexul cetăţii ţărăneşti a Râşnovului cuprinde două curţi: una exterioară, în faţa zidului estic al cetăţii, mărginită de un zid fortificat şi dotat cu un turn pătrat denumit „turnul vechi”; una interioară, înconjurată de zidurile şi turnurile cetăţii. Curtea exterioară, situată în partea estecă a cetăţii, servea pentru adăpostirea vitelor, constituind în acelaşi timp şi un avanpost întărit pentru apărarea cetăţii.

Biserica domneasca din Scheii Brasovului

Datând ca monument din 1292, Biserica Sf. Nicolae domină, prin dimensiunile sale impresionante, Şcheii Braşovului. Biserica a fost ridicată în piatră începând din anul 1495 de către localnici cu ajutorul domnitorului Ţării Româneşti, Neagoe Basarab.

Satul românesc de aici, concentrat în jurul lăcaşului de cult, pare să fi fost un centru ortodox puternic din moment ce, în anul 1399, papa Bonifaciu al IX-lea cerea într-o bulă convertirea "schismaticilor" din Corona. Biserica ortodoxă şi şcoala românească, construită în apropierea ei, au fost un important centru spiritual şi cultural pentru românii din toată Ţara Bârsei, acţiunea lor extinzându-se asupra românilor din întreg spaţiul românesc, mai ales după venirea diaconului Coresi care a început să tipărească aici cărţi bisericeşti în limba română. Numeroşi domni şi familiile acestora au acordat danii bisericii din Şchei. Chiar şi împărăteasa Rusiei, Ecaterina a II-a, a trimis bisericii daruri scumpe constând în bani, obiecte sfinte preoteşti şi arhiereşti, obiecte de cult din metal preţios. Biserica a fost ridicată iniţial în stil gotic, apoi a suferit diverse transformări în stil baroc. În secolul al XVIII-lea planul bisericii a fost augmentat prin adăugarea unor paraclise şi a unui pridvor. Voivezii celor două ţări româneşti au înzestrat biserica cu o colecţie însemnată de icoane vechi.

Biserica Sfântul Nicolae a fost renovată în perioada interbelică prin grija localnicilor şi păstrează fresce executate de marele pictor Mişu Pop. În cimitirul bisericii sunt îngropate personalităţi importante din istoria naţională şi locală ca Nicolae Titulescu, dr. Aurel Popovici, preotul Vasile Saftu, dr. Ioan Meşotă s.a.

Prima şcoală românească se află în interiorul curţii Bisericii Sfântul Nicolae din cartierul istoric Şchei al Braşovului. Primele cursuri în limba română au avut loc aici în 1583. În prezent clădirea adăposteşte muzeul cu acelaşi nume, sub conducerea filologului Vasile Oltean

Edificiu Roman cu Mozaic , Constanta

Situat pe Faleza de Sud-Vest a peninsulei Constantene,pe care s-a dezvoltat orasul roman Tomis,in imediata apropiere a muzeului de Istorie Nationala si Arheologie,edificiul cu mozaic a fost descoperit in anul 1959,cu prilejul unor lucrari edilitare,fiind unul dintre cele mai vaste ansambluri arhitectonice din epoca romana cunoscute in Dobrogea. Constructia ocupa trei din cele patru terase,in care era amenajata faleza portului in antichitate. Prima terasa este situata la nivelul actual al Pietei Ovidiu si asigura legatura cu una din pietele publice ale orasului antic. Urmatoarele doua terase corespund corpului principal al edificiului, de forma unui trapez alungit,dezvoltat pe doua nivele-cel superior fiind reprezentat de sala cu pavimentul de mozaic ca magazii-depozite pentru marfuri. Ultima terasa era situata la nivelul cheiurilor portului antic si cuprindea inca o serie de magazii boltite,acoperite astazi de nivelul modern de calcare.
Pavimentul de mozaic ,cu o suprafata de peste 2000 m patrati-unul dintre cele mai mari de pe intregul teritoriul fostului imperiu-este realizat din pietricele(tesserae) de diferite culori:alb,rosu,negru,verde-albastrui,galben-ocru. Se compune din doua parti distincte: chenarul care inconjoara sala ,format din benzi de motive geometrice si vegetale stilizate,frunze de iedera,funie simpla sau funie tripla(nodul lui David),valuri stilizate si partea centrala,formata din cercuri inscrise in patrate,splendid decorate cu vase stilizate de tip kantharos,arme(securi duble,scuturi),forme geometrice(dreptunghiuri si romburi).
Sala monumentala era folosita ca loc de reuniune de catre oficialitatile cetatii sau de catre negustorii care incheiau tranzactiile comerciale. Construit cel mai probabil in sec al IV - lea ,acest impresionant edificiu a suferit mai mult distrugeri pe parcursul veacurilor urmatoare,cel mai important fiind cutremurul de pamant care a distrus definitiv pavimentul si boltile,probabil pe parcursul sec V sau la inceputul sec VI-lea.

Marea-Moscheea-Constanta

Moscheea Mahmud al II-lea – Constanta.

Este un monument de arhitectura construit in stil arabo - bizantin combinat cu elemente arhitecturale romanesti fiind copia fidela a moscheii Konia din Anatolia-Turcia. Monumentul a fost construit in anul 1910 de catre arhitectul V. Stefanescu.

Moscheea a fost construita pe o veche Geamie datind din anul 1822. In interiorul ei se gaseste cel mai mare covor oriental din Romania vechi de 200 de ani avind o suprafata de 144 mp si cantarind 500 de kg. Acest covor a apartinut sultanului Abdul Hamid.

Turistii au posibilitatea de a urca in minaretul inalt de 47 m, de unde pot admira o superba panorama asupra zonei vechi a orasului.

Moscheea din Constanta a reprezentat un cadou facut de regele Carol I catre comunitatea musulmana din Dobrogea si a fost inaugurata chiar in prezenta acestuia.

Cetatea Enisala

Ruinele fortăreţei medievale Yeni-Sale (Enisala, Enişala, Heraclee sau Heraclia) se află la 2km de localitatea Enisala, pe un deal calcaros care domină zona lacurilor Razim şi Babadag.

Istoria cetăţii şi a aşezării din apropiere este ilustrată şi de denumirile pe care aceasta le-a avut: de la Vicus Novus, care se traduce Satul Nou, la Novoe Selo, pe care turcii l-au preluat în limba lor rezultând Yeni-Sale din care a derivat denumirea actuală a satului Enisala.

Cetatea este situată într-un complex arheologic cu numeroase vestigii din epoca neolitică până în evul mediu. Cercetările arheologice au fost începute în anul 1939 şi au continuat, cu mici întreruperi, în perioada anilor 1970-1998. Locuirii medievale îi corespund două niveluri de locuire. Primul, anterior construirii fortificaţiei, a fost datat pe baza materialului arheologic la sfârşitul secolului al XIII-lea – începutul secolului al XIV-lea. Cel de al doilea nivel corespunde perioadei ridicării zidurilor.

Cetatea a fost construită în scop militar, defensiv şi de supraveghere a drumurilor de pe apă şi de pe uscat, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, de către o autoritate care viza zona de la Gurile Dunării. Pe baza tehnicilor constructive, a materialului arheologic şi a realităţilor istorice s-a emis ipoteza că singurii interesaţi de ridicarea unei cetăţi situată în cadrul sistemului de fortificaţii din nordul Dobrogei, cu orientare spre mare, pentru controlarea traficului naval, erau negustorii genovezi, care dispuneau de mari sume de bani câştigate din comerţ şi care erau deţinătorii monopolului navigaţiei pe Marea Neagră.

Cetatea Yeni-Sale are un plan poligonal neregulat, care urmează sinuozităţile masivului de calcar jurasic pe care este amplasată.

Zidurile de incintă, turnurile şi bastioanele cetăţii, parţial conservate şi restaurate, se păstrează în cea mai mare parte pe o înălţime de 5 – 10m. Atrage atenţia, ca element arhitectonic deosebit, bastionul porţii principale, de origine orientală, cu arcadă dublă, întâlnită frecvent în evul mediu şi utilizată de constructorii bizantini la diverse edificii din Peninsula Balcanică dar şi în Ţările Române la Cetatea Neamţului, biserica Sf. Nicolae Domnesc de la Curtea de Argeş şi la bisericile moldoveneşti ctitorite de Ştefan cel Mare.

În urma studierii portulanelor din secolele XIII – XIV, localitatea care apare sub numele de Bambola, Pampulo a fost edificată cu cetatea Enisala. Aceasta a fost pentru prima dată menţionată cu numele de Yeni-Sale în secolul al XV-lea, în cronica lui SüKrüllah.

Fortificaţia de la Enisala a făcut parte din lanţul de colonii genoveze care îngloba oraşele de la Gurile Dunării.

Între 1397 – 1418, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, cetatea a făcut parte din sistemul defensiv al Ţării Româneşti. După cucerirea Dobrogei de către turci la 1419/1420 aici a fost instalată o garnizoană militară otomană.

Ulterior, datorită înaintării stăpânirii turceşti dincolo de Gurile Dunării, până la Cetatea Albă şi Chilia (1484) şi ca urmare a formării cordoanelor de nisip ce separă lacul Razim de Marea Neagră, cetatea a fost abandonată. În secolul al XVI-lea aceasta nu mai corespundea intereselor strategice şi economice turceşti (otomane).

Materialele descoperite în urma cercetărilor arheologice şi mai ales monedele bizantine, genoveze, tătărăşti, moldovene, muntene sau turceşti atestă rolul militar, politic, administrativ şi economic pe care l-a îndeplinit cetatea.

Mrea Pestera Sf.Andrei

Manastirea are o biserica mai mica, ridicata intre 1994 - 1995, fiind sfintita cu Hramul Acoperamantul Maicii Domnului. O a treia biserica, mai mare, a fost construita intre 1998 - 2002.
In Biserica cea mica se pastreaza moastele Sfantului Andrei. Este vorba de o cruce in forma de X, aflata in fata altarului, in partea stanga, iar in centru are o particica din degetul Sfantului Andrei, adusa de la Mitropolia Trifiliei din Grecia. In cele patru laturi ale crucii se afla moaste ale sfintilor dobrogeni Zoticos, Attalos, Kamasis si Filippos, sfintii martiri de la Niculitel, Epictet preotul si Astion monahul.
Tot in apropierea pesterii se afla un izvor despre care se spune ca a aparut dupa ce Sfantul Andrei a dat cu toiagul in stanca pentru ca nu era nici un fir de apa acolo. Zecile de miile de pelerini care vin in fiecare an la Pestera Sfantului Andrei au facut ca acest loc sa mai fie numit si drept Bethleemul romanilor.
Ca sa ajunga aici, pelerinii pot merge pana la Cernavoda, dupa care sa se indrepte spre sud, inspre Ostrov. Cand ajung in localitatea Ion Corvin, un indicator ii indreapta pe un drum lateral, iar dupa 3-4 kilometri vor ajunge la manastirea situata intr-o padure mirifica.

Mrea Dervent

Manastirea Dervent se afla la 133 de kilometri de Constanta, in satul Galita, comuna Ostrov. Nu se poate spune cand a fost infiintat primul asezamant monahal in aceasta zona, dar izvoarele istorice consemneaza aparitia Derventului in secolul al IX-lea, intemeiata de calugari autohtoni, apartinand de eparhia Tomisului si Durostorumului. Se stie inca ca existau legaturi intre asezamantul de la Dervent si sihastria rupestra de la Basarabi, manastirea de la gurile Dunarii, Manastirea Studion din Constantinopol si cu alte asezari monahale din Athos si Balcani. De asemenea, istoria mai consemneaza existenta la Dervent a unei Biserici de manastire, din secolul al XI-lea, distrus a de pecenegi in anul 1036.

Manastirea Dervent, vedere generala.

Totusi, asezamantul cunoscut drept Manastirea Dervent este o ctitorie a monahului Elefterie Mihai (1929-1936) si a fost ridicata pe locul unui cimitir crestin. Biserica, in forma de cruce, a fost construita dupa planurile arhitectului N. Savulescu din Calarasi, si apoi pictata in anii ‘70- ‘80. Hramul Bisericii este Sfanta Cuvioasa Parascheva, pe 14 octombrie.

Mrea Celic Dere

Situata in comuna Frecatei, din judetul Tulcea, Manastirea Celic Dere este printre cele mai cunoscute din Dobrogea, fiind considerata drept un centrul al ortodoxismului din zona.
Numele, de origine turca, l-a primit de la paraul din apropiere care in traducere inseamna “paraul de otel“. Potrivit documentelor care exista, prima biserica in acest loc a fost ridicata la inceputul secolului al XIX-lea, pe locul unde se afla, astazi, cimitirul, de “arhiereul” Athanasie Lisivencof. Cei care au construit-o erau calugari ardeleni si basarabeni care fusesera in Grecia la Muntele Athos. Dar bisericuta a fost mistuita intr-un incendiu. Apoi, pe la 1840 s-a obtinut aprobarea sultanului Abdul-Medgid (1839-1861) de la Constantinopol pentru ridicarea unei noi biserici. Si asfel, la 1846 era gata prima biserica, cu Hramul Adormirea Maicii Domnului si un paraclis cu hramul Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil.

Manastirea Celic Dere, centrul ortodoxismului in Dobrogea.

In scurt timp calugarii au fost mutati la Saon unde au ridicat un alt asezamant monahal, iar la Celic Dere au fost aduse calugarite. de-a lungul timpului, ierarhii Episcopiei Dunarii de Jos au sprijinit eforturile calugaritelor, astfel ca in 1901 episcopul Partenie Clinceni a pus temelia bisericii monumentale cu demisol care a servit o perioada de timp ca paraclis de iarna. Constructia, al carei arhitect a fost Toma Dobrescu, a durat pana in 1916, iar finisarile s-au terminat abia in 1932, cand la 22 octombrie a fost sfintita. Picturile interioare au fost realizate de Gheorghe Eftimiu, iar catapeteasma, acoperita cu folie de aur, a fost realizata de Ion Dinea.
In urmatorii ani, sub atenta ingrijire a Episcopului Nifon, la manastire s-a infiintat o scoala atelier de pictura bisericeasca, o scoala primara pentru adulti pana la varsta de 40 de ani, un atelier de covoare, de tesaturi nationale cu o sectie de broderii artistice.

Cetatea de la Adamclisi

La nord-vest de comuna Adamclisi,in mijlocul colinelor de la originea vaii Urluia,pe un platou,se gaseste celalalt grup de vestigii romane :Cetatea Tropaeum Traiani ale carei ruine au fost cercetate si identificate de Grig.Tocilescu prin anii 1891-1909,apoi de V.Parvan in anul 1911.

Considerata drept cea mai mare asezare civila romana de pe teritoriul Dobrogei si construita in acelasi timp cu Monumentul comemorativ,cetatea era locuita de familiile veteranilor care au participat la razboaiele dacice ale lui Traian si au fost colonizati aici.Orasul ajunsese la rangul de « municipium »pe vremea imparatului Septimiu Sever (193-211) dar fiind distrus de goti a trebuit sa fie reconstruit din temelii asa cum arata o inscriptie din anul 316,prin grija imparatului Constantin cel Mare.Cu acest prilej orasul a fost inzestrat cu noi ziduri de aparare masive,dar neputind rezista totusi atacurilor distrugatoare ale avarilor (anul 587),el a fost definitiv parasit si a disparut de pe scena istoriei,dupa o existenta de peste cinci secole.

Tropaeum Traiani Adamclisi

La nord de comuna Adamclisi ,intr-o zona de coline impadurite,se afla “Monumentul triumfal adica resturile aflate inca in picioare din vestitul Tropaeum Traiani.Tot aici se afla si resturi din mauzoleul roman si altarul antic care impreuna cu metopele,trofeul si frizele cu creneluri provenite de la monumental comemorativ,sunt amenajate muzeistic.

Construit in cinstea imparatului Traian,in anii 106-109,ca omagiu pentru infringerea coalitiei formata din geto-daci,buri si sarmati,in urma luptelor purtate de romani cu acestia in anul 102,monumental comemorativ Tropaeum Traiani este un autentic izvor de informatii despre evenimentele din istoria veche a poporului roman.

Monumentul triumfal avea o inaltime de 39 m,o forma circulara cu un diametru de 38 m,fiin alcatuit dintr-un nucleu cilindric de dimensiuni apreciabile (12,6 m inaltime ; 31 m diametru),construit din zidarie bruta,inconjurat la baza de o platforma circulara cu 7 trepte de piatra ;nucleul ers imbracat in blocuri de piatra care se continuau cu un rind de metope in numar de 54 (din care pina astazi s-au pastrat numai 49),sculptate in basorelief cu scene din timpul luptelor cu geto-dacii.

Deasupra metopelor se afla o friza cu 26 de creneluri (din care s-au pastrat numai 23) sculptate si ele in basorelief si alcatuind coronamentul nucleului circular.

Deasupra nucleului se inalta un acoperis tronconic imbracta in solzi de piatra,precum si un soclu hexagonal inalt de 6 m,care sustinea “trofeul” propriu-zis,adica un trunchi imbracat in armura clasica,cu armele de lupta,avind la picioare arme si prizonieri sculptati tot in piatra.Pe una din fetele soclului hexagonal a fost descifrata o inscriptie din care rezulta ca monumental are inchinat “Zeului Marte,razbunatorul” de catre “Nerva Traian August,imparat si cezar,invingatorul germanilor si dacilor,fiul divinului Nerva,mare preot,pentru a XIII-a oara tribun,pentru a VI-a oara imparat,pentru a V-a oara consul,parintele patriei.”

Muzeul Tarancii Romane din Dragomiresti

Acesta functioneaza intr-o casa specifica zonei Maramuresului, constuctie din piatra, lemn si chirpici avand o curte relative mica in care gasim adunate obiecte specifice muncii tarancii din zona Maramuresului.
Apare aici copacul specific zonei in care sunt puse oalele pe care le are o familie in gospodarie.Numarul oalelor arata bunastarea familiei si sunt de diferite culori. Oala rosie amplasata in varful copacului are rolul de a face cunoscut faptul ca fata familei respective este de maritat, traditie care se pastreaza pana in zilele noastre.
Muzeul s-a infiintat din dorinta de a adduce un omagiu femeii ca mama, bunica, sotie, sora sau prietena pentru rolul important pe care l-a avut si il are in dezvoltarea vietii umane. Taranca maramureseana este cea care a pastrat peste veacuri credinta crestina, datinle si obiceiurile traditionale, portul popular si dialectal.
In incinta muzeului obiecte ca:
- fusul cu turgalau specific zonei care are o legenda: ca sa obtina iubirea unei fete un baiat din sat a facut cadou acesteia un fus spunandu-i ca daca va gasi piesa care odata scoasa din fus il destrama ei doi se vor desparti, cum fata nu a gasit nici pana astazi piesa respective, fata a inceput sa-l placa pe baiat si au ramas impreuna.
- obiecte specifice obtinerii tesaturii din canepa, in si lana;
- pomul cu oale.
-colaci specifici anumitor sarbatori si obiceiuri, masti folosite la diferite sarbatori de flacaii satului.
- zestrea necesara unei fete de maritat formata din cergi tesute la razboi, perini, cearceafuri, etc. in culori vii cu motive geometrice si florare specifice zonei Maramuresului.
- cuptorul utilizat pentru gatit dar si pentru dormit.
- modul interesant de a aseza oalele de luta pe grinda casei datorita spatiului mic al incaperilor.
- costumul popular specific fiecarei localitati din Maramures. - artizanat (expozitie cu vanzare sau la cerere turistului i se ofera posibilitatea de a fi imbracat in portul specific zonei) .

Manastirea Barsana

Apartinand de Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului si Satmarului, Manastirea „Soborul Sfintilor 12 Apostoli” din Barsana este situata la 22 de km sud-est de municipiul Sighetul Marmatiei, la iesirea din Barsana, spre podul Slatioarei, unde spatiile dumbravilor largi ale Izei se stramteaza, spre localitatea Stramtura, fiind cel mai stramt vad al Izei.
De la kilometrul 17 al Drumului Judetean 186, trecand pe sub o frumoasa poarta maramureseana, se rasuceste in sus aleea care duce lin spre manastire; intrarea in incinta propriu-zisa se face pe sub semetul Turn - clopotnita, dincolo de care, pe partea dreapta, biserica tasneste mladioasa spre cer - pana nu demult, cea mai inalta biserica de lemn din lume.
De la biserica porneste aleea pietruita si strajuita de flori ce duce spre Staretie, constructie supraetajata de o cuceritoare fantezie arhitectonica, remarcabila transpunere creatoare a stilului maramuresean al bisericilor de lemn. Pe pajistea verde din stanga aleii se afla un Altar de vara si un Aghiasmatar, iar pe dambul din dreapta, la oarecare distanta, Casa Artistului - o fermecatoare vila destinata sa gazduiasca, pentru repaus si creatie, carturari si mesteri ai frumusetii sacre. In spatele Staretiei si pe latura dinspre sosea se afla chilii, ateliere si o seama de anexe gospodaresti, iar in partea de sud-est a manastirii, in imediata vecinatate a Turnului - clopotnita, se afla Muzeul.