Situata in comuna Frecatei, din judetul Tulcea, Manastirea Celic Dere este printre cele mai cunoscute din Dobrogea, fiind considerata drept un centrul al ortodoxismului din zona.
Numele, de origine turca, l-a primit de la paraul din apropiere care in traducere inseamna “paraul de otel“. Potrivit documentelor care exista, prima biserica in acest loc a fost ridicata la inceputul secolului al XIX-lea, pe locul unde se afla, astazi, cimitirul, de “arhiereul” Athanasie Lisivencof. Cei care au construit-o erau calugari ardeleni si basarabeni care fusesera in Grecia la Muntele Athos. Dar bisericuta a fost mistuita intr-un incendiu. Apoi, pe la 1840 s-a obtinut aprobarea sultanului Abdul-Medgid (1839-1861) de la Constantinopol pentru ridicarea unei noi biserici. Si asfel, la 1846 era gata prima biserica, cu Hramul Adormirea Maicii Domnului si un paraclis cu hramul Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil.
In scurt timp calugarii au fost mutati la Saon unde au ridicat un alt asezamant monahal, iar la Celic Dere au fost aduse calugarite. de-a lungul timpului, ierarhii Episcopiei Dunarii de Jos au sprijinit eforturile calugaritelor, astfel ca in 1901 episcopul Partenie Clinceni a pus temelia bisericii monumentale cu demisol care a servit o perioada de timp ca paraclis de iarna. Constructia, al carei arhitect a fost Toma Dobrescu, a durat pana in 1916, iar finisarile s-au terminat abia in 1932, cand la 22 octombrie a fost sfintita. Picturile interioare au fost realizate de Gheorghe Eftimiu, iar catapeteasma, acoperita cu folie de aur, a fost realizata de Ion Dinea.
In urmatorii ani, sub atenta ingrijire a Episcopului Nifon, la manastire s-a infiintat o scoala atelier de pictura bisericeasca, o scoala primara pentru adulti pana la varsta de 40 de ani, un atelier de covoare, de tesaturi nationale cu o sectie de broderii artistice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu