marți, 26 mai 2009

Erechteion


Erechteionul ridicat între 421 – 406 î. Hr. decorează partea nordică a Acropolei – casa zeilor şi centrul religios al Atenei. Grupul de sanctuare construite pe terenul denivelat, probabil că se află pe locul fostului palat al regelui atenian Erechteion. Distrus de asaltul perşilor. Acest templu a fost închinat zeiţei Atena, zeului Poseidon şi lui Erechteion.

Partea principală a construcţiei o

constituie un templu ionic care adăpostea

statuia zeiţei Atena, cioplită în lemn. La

aceasta s-au alăturat sala cariatidelor, iar în

partea nordică, o sală mai mare cu coloane

ionice. Una din cariatidele din marmură a

ajuns la British Museum din Londra. Restul

cariatidelor sunt expuse în muzeu din cauza

poluării. La locul original se află doar

copii ale acestora.

Sistemul de coloane ionice exemplificat de Erechteion – s-a dezvoltat concomitent cu cele dorice, din piciorul inelat al coloanei înălţându-se un trunchi cioplit. Partea cioplită este legată de capitel printr-o concavitate semisferică, pe care se află o bandă decorată cu sculpturi ovoidale (ova), terminată cu o placă mărginită pe două părţi cu spirale (voluta). Capitelurile sunt prinse cu o placă protectoare (abacus) de grindă.

Coloanele ionice simbolizează frumuseţea şi supleţea trupului feminin.






Parthenon






Partenonul (Parthenon, în greaca veche: Παρθενών) este templul dedicat zeiţei Athena Parthenos, ridicat pe acropola Atenei, capodoperă a arhitecturii greceşti.

Partenonul a fost construit din iniţiativa lui Pericle, între anii 447 î.Hr. şi 432 î.Hr.

Este opera lui Fidias, asistat de arhitecţii Ictinos şi Callicrate şi de sculptorii Agoracritos şi Alcamene.


Partenonul este un templu în stil doric, alcătuit dintr-o "cella", în care era păstrată statuia zeiţei Atena, din pronaos şi "opisthodom" (tezaur), întregul edificiu fiind înconjurat de coloane.

Construit din marmură de Pentelic[1], Partenonul era bogat decorat cu reliefuri realizate de Fidias şi de colaboratorii săi.

Statuia zeiţei, opera lui Fidias, înaltă de 12 m., era realizată din aur şi din fildeş; frontonul de răsărit reprezenta naşterea Atenei, iar cel de apus disputa dintre Poseidon şi Atena pentru stăpânirea Aticii.

Metopele înfăţişează lupta zeilor cu titanii, lupta dintre lapiţi şi centauri şi luptele atenienilor cu amazoanele.

În interiorul "cellei", o lungă friză reprezintă procesiunea panateneelor.

Cele mai multe din sculpturile Partenonului se păstrează azi la British Museum.

luni, 30 martie 2009

Mausoleul de la Marasesti





Mausoleul de la Mărăşeşti este un monument dedicat eroilor Primului Război Mondial.

Mausoleul Eroilor de la Mărăşeşti

Mausoleul a fost ridicat pe locul în care, în vara anului 1917, s-au desfăşurat luptele de la Mărăşeşti, soldate cu victoria trupelor române. În confruntările de la Mărăşeşti au pierit 480 de ofiţeri şi 21.000 de soldaţi români. Actualmente mausoleul adăposteşte 5073 de soldaţi şi ofiţeri în 154 de cripte individuale şi 9 cripte comune de pe 18 culoare.

Monumentul, printre cele mai importante din Europa, a fost realizat după planurile arhitecţilor George Cristinel şi Constantin Pomponiu (câştigători ai concursului de proiecte şi premiaţi cu 40.000 de lei aur) între anii 1923-1938 şi a fost inaugurat în mod oficial oficial pe 18 septembrie 1938.

Lucrările au fost demarate la 28 septembrie 1924, în prezenţa Reginei Maria şi a altor personalităţi ale vremii, şi s-au reluat după 12 ani, în 1936. Basoreliefurile "Cupolei Gloriei" au fost realizate de către Cornel Medrea şi Ion Jalea şi ilustrează diverse momente ale luptelor de la Mărăşeşti. Eduard Săulescu a executat pictura interioară.

În anul 1938, cu prilejul inaugurării, a fost emisă o medalie jubiliară, cu diametrul de 60 mm, în trei variante: aur, argint şi bronz. Pe aversul medaliei se aflau efigiile regilor Ferdinand I (în dreapta) şi Carol al II-lea (în stânga), faţă în faţă, iar în mijloc, dedesubt, se afla stema Regatului României. Pe revers, în mijloc, este înfăţişat Mausoleul Eroilor de la Mărăşeşti.

duminică, 29 martie 2009

Orastie II






Imagini:
1,2 Catedrala ortodoxa, construita de legionari
3- steaguri cu sigle dacice
4- Burebista
5-Steagul dacic

Orastie







Orăştie, mai demult Oroşteiu, (în dialectul săsesc Bros, în germană Broos, Brosz, maghiară Szászváros - în traducere Oraşul saşilor; latină Saxopolis) este un municipiu situat în judeţul Hunedoara, România.

Imagini:
1 - Primaria
2,3 - Cetatea
4,5-Biserica Evanghelica


În anul 1999 a împlinit 775 de ani de la prima atestare documentară, vârstă la care puţine aşezări hunedorene au ajuns. Dar cei 775 de ani reprezintă doar o verigă dintr-un trecut istoric îndelungat, al cărui început se pierde în negura vremurilor, confirmat de numeroasele urme ale civilizaţiei materiale şi spirituale descoperite pe teritoriul oraşului. Cele mai recente cercetări arheologice au scos la iveală numeroase dovezi materiale aparţinând culturii neolitice "Turdaş", dar şi epocilor ulterioare. Descoperiri întâmplătoare au confirmat dezvoltarea unei civilizaţii romane înfloritoare. În perioada secolelor III-X comunităţile daco-romană şi apoi română au fost obligate să adopte un nou mod de existenţă , retrăgându-se în zone mai puţin accesibile, din faţa valurilor de popoare migratoare.

duminică, 1 februarie 2009

Auschwitz Birkenau II


Auschwitz II Birkenau

1.baraca

2.intrarea in lagar

3.interiorul unei baraci

4.liniile de cale ferata

5.separarea a doua incinte

sâmbătă, 24 ianuarie 2009

Auschwitz






Auschwitz sau Auschwitz-Birkenau (nume oficial complet Konzentrationslager Auschwitz, KL Auschwitz (Stammlager), KL Birkenau (Auschwitz II), scurt Konzentrationslager Auschwitz-Birkenau) este numele unui complex de lagăre de concentrare şi exterminare al Germaniei naziste. Auschwitz este numele german al oraşului din apropiere Oświęcim, situat la aproximativ 60 kilometri vest de Cracovia, în sudul Poloniei. Începând din 1940, Germania nazistă a construit mai multe lagăre de concentrare şi un lagăr de exterminare în zonă, aflată sub ocupaţie germană la acea dată. Lagărele de la Auschwitz au fost un element major în perpetrarea Holocaustului; se estimează că cel puţin 1.1 milioane de persoane au fost omorâte acolo, din care peste 90% au fost evrei.

Cele trei lagăre principale au fost:

  • Auschwitz I, lagărul iniţial de concentrare care a fost folosit ca centru administrativ pentru tot complexul, a fost locul execuţiilor a aproximativ 70,000 oameni, majoritatea prizonieri de război polonezi şi sovietici.
  • Auschwitz II (Birkenau), lagăr de exterminare, unde cel puţin 1.1 milioane de evrei, 75,000 polonezi şi circa 19,000 rromi (ţigani) au fost ucişi.
  • Auschwitz III (Monowitz), care a fost folosit ca lagăr de muncă pentru uzina Buna-Werke aparţinând concernului IG Farben.

Numărul exact de victime nu este cunoscut, dar majoritatea estimărilor contemporane sunt în jur de 1.1-1.6 milioane.

Ca toate lagărele de concentrare naziste, lagărele de la Auschwitz au fost operate de trupele SS conduse de Heinrich Himmler. Comandanţii complexului au fost SS-Obersturmbannführer Rudolf Höß (sau Hoess ) până în vara anului 1943, iar după aceea Arthur Liebehenschel şi Richard Baer. Höß a oferit o descriere detaliată a activităţilor din lagăr în timpul interogărilor sale de după război şi în autobiografia sa. El a fost spânzurat în 1947 în faţa intrării crematoriului de la Auschwitz I.

Auschwitz-Birkenau a fost un lagăr de concentrare nazist din Polonia, care în timpul celui de -al Doilea Război Mondial a avut un rol de distrugere în rândul populaţiei evreieşti din Europa şi nu numai a acesteia. Peste 1,1-1,6 milioane de oameni au fost exterminaţi în acest lagăr. El a fost ca în marea majoritate a lagărelor de concentrare naziste, comandat de trupele de infanterie SS. Lagărul de la Auschwitz-Birkenau a fost cel mai mare lagăr nazist din cele două războaie mondiale. Lagărele aveau ca scop distrugerea unor minorităţi europene ca evreii, ţiganii, etc. Alte lagăre din afara teritoriului Germaniei erau folosite ca puncte de lucru sau pentru "experimente" ale doctorilor nazişti. La fiecare lagăr era adăugat, la ieşire câte un crematoriu pentru cadavrele deţinuţilor. Lângă acest crematoriu se mai afla şi câte o cameră de duşuri, care avea ca scop gazarea prizonierilor. În lagărul de la Auschwitz-Birkenau aceste camere de gazare şi crematoriile se aflau în interiorul lagărului deoarece lagărul a fost construit într-o localitate ocupată de germani şi transformată în lagăr de concentrare. Locuitorii polonezi ai Auschwitzului, care au refuzat să fie deportaţi fie în Germania, fie în Austria, au fost folosiţi la muncă "în folosul naţiunii germane", ei nefiind trataţi ca şi conaţionalii lor care au acceptat să plece din Auschwitz. Ei erau folosiţi la golirea camerelor de gazare.

Aproximativ 700 de deţinuti au încercat să evadeze de la Auschwitz, din care aproximativ 300 au reuşit. O pedeapsă obişnuită pentru încercările de evadare era moartea prin înfometare; familiile celor care reuşeau să evadeze erau uneori arestaţi şi trimişi la Auschwitz pentru a opri alte încercări.