Muzeul Tarancii Romane din Dragomiresti

Acesta functioneaza intr-o casa specifica zonei Maramuresului, constuctie din piatra, lemn si chirpici avand o curte relative mica in care gasim adunate obiecte specifice muncii tarancii din zona Maramuresului.
Apare aici copacul specific zonei in care sunt puse oalele pe care le are o familie in gospodarie.Numarul oalelor arata bunastarea familiei si sunt de diferite culori. Oala rosie amplasata in varful copacului are rolul de a face cunoscut faptul ca fata familei respective este de maritat, traditie care se pastreaza pana in zilele noastre.
Muzeul s-a infiintat din dorinta de a adduce un omagiu femeii ca mama, bunica, sotie, sora sau prietena pentru rolul important pe care l-a avut si il are in dezvoltarea vietii umane. Taranca maramureseana este cea care a pastrat peste veacuri credinta crestina, datinle si obiceiurile traditionale, portul popular si dialectal.
In incinta muzeului obiecte ca:
- fusul cu turgalau specific zonei care are o legenda: ca sa obtina iubirea unei fete un baiat din sat a facut cadou acesteia un fus spunandu-i ca daca va gasi piesa care odata scoasa din fus il destrama ei doi se vor desparti, cum fata nu a gasit nici pana astazi piesa respective, fata a inceput sa-l placa pe baiat si au ramas impreuna.
- obiecte specifice obtinerii tesaturii din canepa, in si lana;
- pomul cu oale.
-colaci specifici anumitor sarbatori si obiceiuri, masti folosite la diferite sarbatori de flacaii satului.
- zestrea necesara unei fete de maritat formata din cergi tesute la razboi, perini, cearceafuri, etc. in culori vii cu motive geometrice si florare specifice zonei Maramuresului.
- cuptorul utilizat pentru gatit dar si pentru dormit.
- modul interesant de a aseza oalele de luta pe grinda casei datorita spatiului mic al incaperilor.
- costumul popular specific fiecarei localitati din Maramures. - artizanat (expozitie cu vanzare sau la cerere turistului i se ofera posibilitatea de a fi imbracat in portul specific zonei) .

Manastirea Barsana

Apartinand de Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului si Satmarului, Manastirea „Soborul Sfintilor 12 Apostoli” din Barsana este situata la 22 de km sud-est de municipiul Sighetul Marmatiei, la iesirea din Barsana, spre podul Slatioarei, unde spatiile dumbravilor largi ale Izei se stramteaza, spre localitatea Stramtura, fiind cel mai stramt vad al Izei.
De la kilometrul 17 al Drumului Judetean 186, trecand pe sub o frumoasa poarta maramureseana, se rasuceste in sus aleea care duce lin spre manastire; intrarea in incinta propriu-zisa se face pe sub semetul Turn - clopotnita, dincolo de care, pe partea dreapta, biserica tasneste mladioasa spre cer - pana nu demult, cea mai inalta biserica de lemn din lume.
De la biserica porneste aleea pietruita si strajuita de flori ce duce spre Staretie, constructie supraetajata de o cuceritoare fantezie arhitectonica, remarcabila transpunere creatoare a stilului maramuresean al bisericilor de lemn. Pe pajistea verde din stanga aleii se afla un Altar de vara si un Aghiasmatar, iar pe dambul din dreapta, la oarecare distanta, Casa Artistului - o fermecatoare vila destinata sa gazduiasca, pentru repaus si creatie, carturari si mesteri ai frumusetii sacre. In spatele Staretiei si pe latura dinspre sosea se afla chilii, ateliere si o seama de anexe gospodaresti, iar in partea de sud-est a manastirii, in imediata vecinatate a Turnului - clopotnita, se afla Muzeul.

Memorialul de la Sighet III

Inchisoarea din Sighet a fost construita in 1897, ca inchisoare de drept comun. Dupa 1945 prin Sighet se facea repatrierea fostilor prizonieri si fostilor deportati din U.R.S.S. In august 1948 a devenit loc de detentie pentru un grup de studenti, elevi si tarani maramureseni, dintre care o parte traiesc si azi la Sighet. In zilele de 5-6 mai 1950 au fost adusi la penitenciarul Sighet peste o suta de demnitari din intreaga tara (fosti ministri, academicieni, economisti, militari, istorici, ziaristi, politicieni), unii dintre ei condamnati la pedepse grele, altii nici macar judecati. Majoritatea aveau peste 60 de ani.

In octombrie-noiembrie 1950 au fost transportati la Sighet si 45-50 de episcopi si preoti greco-catolici si romano-catolici. Penitenciarul era considerat "unitate de munca speciala", cunoscuta sub numele de "colonia Dunarea ", dar era, in realitate, un loc de exterminare pentru elitele tarii si in acelasi timp un loc sigur, de unde nu se putea fugi, frontiera Uniunii Sovietice fiind situata la mai putin de doi kilometri.

Detinutii erau tinuti in conditii insalubre, hraniti mizerabil, opriti de a se intinde ziua pe paturile din celulele fara incalzire. Nu aveau voie sa priveasca pe fereastra (cei ce nu se supuneau erau pedepsiti sa stea la "neagra" si "sura", celule de tip carcera, fara lumina). Intr-un tarziu, la geamuri au fost puse obloane, incat se putea vedea numai cerul. Umilinta si batjocora faceau parte din programul de exterminare.

In 1955, ca urmare a Conventiei de la Geneva si a admiterii Romaniei comuniste (RPR) in ONU, a avut loc o gratiere. Parte din detinutii politici din inchisorile romanesti au fost eliberati, parte transferati in alte locuri, inclusiv in domiciliu obligatoriu. La Sighet din cei circa 200 de detinuti, 52 murisera. Inchisoarea de la Sighet a redevenit de drept comun. Totusi, detinuti politici mai apareau si in anii urmatori, mail ales "in trecere" spre spitalul psihiatric din localitate.

In 1977 inchisoarea a fost dezafectata si a intrat intr-un proces de degradare.

Fundatia Academia Civica a preluat ruina fostei inchisori in 1995, in vederea transformarii ei in Memorial.

Memorialul de la Sighet II

Muzeul, care adesea este confundat el singur cu Memorialul, a fost creat de catre Centrul International de Studii asupra Comunismului, care l-a premers de fapt si continua sa functioneze, alimentandu-l cu noi date, documente si achizitii. Creat in 1993 de Ana Blandiana si Romulus Rusan, fiintand mereu in criza de fonduri si personal, Centrul a reusit sa produca proiectele de reabilitare si dotare a muzeului, banca de date necesara umplerii acestuia cu un continut realist si credibil. S-a structurat in cateva departamente, a caror activitate va fi descrisa in continuare. S-a preocupat de atragerea unor colaboratori valorosi, de crearea unei promotii de cercetatori tineri, chiar daca n-a avut posibilitatea sa faca prea multe angajari. A stimulat dezbaterea unor teme importante, pe terenuri neexploatate, in cadrul simpozioanelor, seminariilor, atelierelor si meselor rotunde.


Imaginile din acest set prezinta celula in care a murit Iuliu Maniu cu "mobilierul" aferent : pat, castronul cu mancare, hardaul, galeata cu apa.

Memorialul de la Sighet I

Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei a fost gandit si initiat inca din 1992 de catre presedinta Aliantei Civice, Ana Blandiana, si realizat in urmatorul deceniu impreuna cu Romulus Rusan si o prestigioasa echipa de istorici, arhitecti, constructori si designeri.

In ianuarie 1993, Ana Blandiana a predat proiectul Memorialului la Consiliul Europei. Dupa ce doua delegatii de experti au vizitat Sighetul, Consiliul Europei a intocmit, in 1995, un studiu-raport si a luat Memorialul sub egida sa. In 1998 Consiliul Europei aseza Memorialul de la Sighet printre principalele locuri de pastrare a memoriei continentului, alaturi de Memorialul de la Auschwitz si Memorialul Pacii din Normandia.
Format dintr-un Muzeu - situat in fosta inchisoare politica din Sighet - si un Centru international de studii asupra comunismului - cu sediul in Bucuresti - Memorialul are ca scop reconstituirea si pastrarea memoriei unor popoare, in particular a celui roman, carora timp de jumatate de secol li s-a indus in constiinta o istorie falsa.

Desi situat departe de Bucuresti, in extremitatea nordica a Romaniei, Memorialul Sighet are o pozitie centrica in geografia Europei si este situat pe un traseu privilegiat al turismului cultural, fiind vizitat atat de romani, cat si de foarte multi turisti din strainatate.

Cimitirul vesel din Sapanta

Cimitirul Vesel este un cimitir din localitatea Săpânţa, judeţul Maramureş, faimos pentru crucile mormintelor viu colorate, picturile naive reprezentând scene din viaţa şi ocupaţia persoanelor înhumate. Pe unele cruci există chiar versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanţe umoristice, persoanele respective.

Ineditul acestui cimitir este diferenţierea faţă de majoritatea culturilor popoarelor, care consideră moartea ca un eveniment foarte solemn. Uneori, caracterul aparte a acestui cimitir a fost pusă în legătură cu cultura dacilor, a căror filosofie era bazată pe nemurire şi pe consideraţia că moartea era un motiv de bucurie, persoana respectivă ajungând într-o altă viaţă, mai bună.

Cimitirul îşi are originea în câteva cruci sculptate de Stan Ioan Pătraş. Astfel, în 1935, Pătraş a sculptat primul epitaf, iar din anii 1960 încoace, întreg cimitirul a fost populat cu circa 800 astfel de cruci, sculptate din lemn de stejar, devenind un muzeu în aer liber de natură unică şi o atracţie turistică.

Biserica din Bogdan Voda

Biserica este una din cele mai vestite din regiune, şi pentru poziţia sa centrală în Valea Izei, la o răscruce de drumuri. Spre deosebire de majoritatea altor biserici, aflate pe coline, biserica „Sf. Niculae” se află în mijlocul satului, în centrul unei curţi cu cimitire.Biserica din lemn „Sf. Nicolae” nu este foarte mare, are doar 18 Maramureş lungime, cu o turlă de aproape 25 metri, care fără biserica din piatră alăturată ar arăta destul de monumental.
Corpul central al bisericii, unde sunt naosul şi pronaosul, este dreptunghiular, iar absida altarului este poligonală. Acoperişul are două rânduri de streşini care înconjoară biserica, incluzând altarul. Acoperişul central acoperă pronaosul şi naosul, iar cel al altarului este uşor coborât, creând un înţeles de mişcare şi libertate pentru liniile edificiului. Turla pătrată se află deasupra intrării în pronaos şi are un acoperiş ascuţit şi conic, mai înalt decât turla însăşi.